Page 52 - morisena13_19
P. 52

MORISENA, anul IV, nr. 1 (13)/2019



        cu vârstă neprecizată de autorităţi. În comuna Şomoşcheş  zvonuri despre represaliile necruţătoare şi despre morţii de
        au fost arestaţi 49, fiind executaţi pe loc Ioan Faur de 54  pe stradă din comunele învecinate.
        ani şi Gheorghe Margine de 43 ani. În comuna Apateu au     După  liniştirea  satelor,  care  au  fost  pedepsite  atât
        fost arestaţi 22 şi executaţi pe loc Simion Stana de 28 ani,  de nemilos, colectarea cerealelor a continuat ca şi înainte.
        Ioan Mangu de 34 ani şi Petru Moţ de 53 ani. În comuna  Confiscarea grâului s-a făcut foarte uşor, direct la batoze,
        Berechiu au fost arestaţi 19, fiind executat pe loc Gheorghe  însă  porumbul  era  deja  recoltat  de  ţărani  şi  se  afla  în
        Ilonca de 20 ani. (18) Cadavrele celor executaţi în văzul  podurile caselor. De aceea, Comitetul judeţean de colectare
        întregii  comunităţi  au  fost  expuse  în  stradă,  fiind  lăsate  a trimis în fiecare sat câte doi muncitori de la întreprinderile
        acolo timp de două zile şi două nopţi, cu interdicţia de a nu  arădene. S-au format comisii din câte cinci persoane: doi
        se apropia nimeni de ele, nici măcar să le acopere. Familiile  muncitori, doi delegaţi ai Primăriei şi în mod obligatoriu şi
        celor executaţi, cuprinzând un total de 33 persoane, au fost  preotul satului, care mergeau din casă în casă cu munca de
        evacuate din cele patru comune. (19)                  lămurire, pentru ca ţăranii să dea şi porumbul de bunăvoie
              În noaptea de 3-4 august 1949 au mai fost împuşcaţi  şi explicând că ţara avea sarcini de îndeplinit de pe urma
        doi ţărani din Apateu, pe motivul că ar fi încercat să fugă  războiului. Cei care au refuzat să predea porumbul au fost şi
        de sub escortă. Este vorba despre Aurel Moţ de 23 ani şi  ei arestaţi şi catalogaţi drept „duşmani ai poporului”, după
        Gheorghe Maliţa, cu vârsta neprecizată. (20) La 11 august,  cum îşi amintea peste ani preotul din Gurba, Iosif Stoica,
        a  fost  ucis  şi  fugarul  Mihai  Haiduc  din  Berechiu,  tot  cu  participant la aceste comisii de tristă faimă. (27)
        vârstă  neprecizată,  care  stătea  ascuns  în  porumb  de  frica   În  acest  mod,  distrugerea  ţărănimii  s-a  făcut
        autorităţilor. (21) În acest fel, numărul total al victimelor din  sistematic,  prin  teroare,  arestări,  procese,  închisori  şi
        judeţul Arad se ridica la 13.                         deportări. Au  fost  loviţi  mai  întâi  ţăranii  mai  înstăriţi,
              Un  număr  de  10  arestări  au  fost  efectuate  şi  în  adică  cei  mai  harnici  şi  mai  buni  gospodari.  Urmările
        Moţiori, (22)  numărul total al arestaţilor ridicându-se la 157  acestor fapte se resimt şi astăzi.
        de oameni din cinci comune. La 3 august, din gara Cermei a   În încheiere, vom face apel la o altă mărturie, foarte
        plecat un tren de deportaţi către Bărăgan. (23)       interesantă,  în  legătură  cu  aceste  răscoale,  aparţinându-i
              Aurel  Moiş  întocmea  la  12  august  un  „studiu  fostului partizan cărăşean Iosif Cireşan Loga. Deţinut în
        informativ”,  solicitând  ca  participanţii  la  răscoală  „să  fie  lagărul  de  la  Peninsula,  acesta  a  fost  coleg  de  suferinţă
        executaţi”,  iar  împotriva  lor  „să  se  întrebuinţeze  focul,  cu câţiva ţărani participanţi la ele, printre care Ioan Sas,
        urmărindu-se  lichidarea  capilor  acestor  bande.”  În  acest  Petru Scrob şi Toader din Şomoşcheş. Ei i-au relatat că
        scop, din fiecare localitate participantă la răscoale „se vor  se răsculaseră pentru a nu mai da grâu, apoi îi alungaseră
        ridica capii (sic!) acestor acţiuni (în lipsă, familiile acestora)  pe toţi zbirii de la Primărie şi au instalat un primar dintre
        şi  câte  10-15  familii  de  chiaburi,  afirmaţi  ca  duşmani  ai  ţărani, au alungat securiştii şi au baricadat toate căile de
        poporului.” El mai sublinia, totodată, cu justificată mândrie,  acces către sat. Acolo ei au fost stăpâni pe situaţie timp de
        că  „în  timpul  operaţiunilor  au  fost  executaţi  în  regiunea  trei zile, conform relatării acestor participanţi. Armata de
        Oradea 16 chiaburi, iar în regiunea Arad 12 chiaburi.” (24)  la Arad a intervenit cu tunuri şi tancuri, ţăranii fiind fără
        Cifrele erau doar provizorii, întrucât s-a văzut că au mai fost  arme, doar cu securi, furci şi coase. Ei au apărat baricadele,
        ucişi oameni ca urmare a acestor răscoale şi în zilele de după  punând  în  faţă  femeile  şi  copiii,  pentru  ca  armata  să
        înăbuşirea lor.                                       nu tragă. Totuşi, armata a tras în plin în urma ordinelor
              Unele persoane deportate din aceste localităţi au fost  procurorului Mihai Ştefănescu, iar tancurile au trecut peste
        duse cu trenul în regiunea Constanţa, în diferite localităţi,  baricade. Au fost împuşcaţi atunci laolaltă bărbaţi, femei
        unde au primit domiciliu forţat. Lor nu li s-a permis să ia  şi copii, care au fost socotiţi toţi drept capi ai răscoalei.
        nimic cu ele, în afara hainelor pe care le aveau. Ajungând  Timp de trei zile nu a avut nimeni voie să îi ridice sau să
        la destinaţie, au fost repartizate tot la ţărani înstăriţi (aşa-  îi îngroape. Fiind vară, miroseau şi veneau muştele pe ei.
        zişi „chiaburi”), care, văzându-le cum arătau, s-au îngrozit,  Alţi ţărani au fost arestaţi şi pedepsiţi de Tribunalul din
        înscriindu-se de bunăvoie în colectiv, de frică să nu păţească  Timişoara la ani grei de puşcărie, fiind trimişi la canal sau
        nenorociri asemănătoare. (25)                         în alte lagăre de exterminare. Ioan Sas din Şomoşcheş, cel
              Astfel,  răscoala  s-a  limitat  la  perimetrul  acestor  care întocmise lista cu ţăranii care nu mai voiau să achite
        comune.  Când  s-a  încercat  extinderea  ei  către  est,  spre  cotele, avea caninii extraşi cu cleştele pe viu ca să spună
        Craiva-Mărăuş, preotul de acolo a ascuns cheile bisericii.  cine i-a organizat. (28)
        Peste câteva ore a venit la el un grup de tineri, printre care   Ca o ironie a soartei, procurorul Ştefănescu, cel atât
        era şi fiul său, care doreau să dea alarma trăgând clopotele.  de  zelos  odată,  ajunsese  şi  el  în  lagărul  de  la  Peninsula,
        Ei spuneau că „a început revoluţia la Ucuriş şi vine şi la  împreună  cu  o  parte  dintre  victimele  sale,  cazul  nefiind
        noi.” (26) Preotul însă a refuzat să le dea cheile. Prin acest  deloc neobişnuit în anii stalinismului. Când el  s-a întâlnit
        fapt, aici s-a limitat extinderea răscoalei, mai ales că veneau  întâmplător în lagăr cu ţăranul Toader din Şomoşcheş, nu l-a


        Pag. 50
   47   48   49   50   51   52   53   54   55   56   57