Lu'Grapă
Lucaci Grațian Păsărariu
IN MEMORIAM
O interpretare plastică a muzicii
Pentru Grațian Lucaci Păsărariu curajul de-a ataca tehnici riscante prin care plastica traduce în culoare sunetele nu mai e un secret. În sala 104 de la Casa studenților el se expune și expune într-o serie de obsesii cromatice la care invită creatori și critici, dintre care nu lipsește profesorul de istoria artei, reputatul Deliu Petroiu.
Jerbe de nuanțe, răsfrângeri sau treceri bruște de la o tonalitate la alta a limbajului plastic sunt tot atâtea moduri de a percepe îngemănarea între arte, respectiv muzica și pictura. De ce n-ar fi și G.L. Păsărariu un adept al formelor înfrânte sau modelate de sunet, din moment ce reflexele senzitive țin de acest miracol al descoperirii de sine. Cine s-ar încumeta să tălmăcească în artele vizuale mișcarea simfonică a operelor lumii? Cum poți da viață cu alte unelte Simfoniei neterminate a lui Schubert sau Simfoniei destinului a lui Beethoven?
Iată că Grațian Lucaci Păsărariu încearcă. Cine și cum ar putea să asocieze în ipostaze ideale pe Berlioz lui Modigliani, pe Ceaikovski lui Salvador Dali, sau pe Liszt lui Picasso? Nu se poate picta muzica, dar poate fi percepută pe cont propriu în imagini de taină într-o explozie de intrigi a spectrului luminii.
Ceea ce a și plăsmuit autorul de pânze fantastice până la strigătul interior care i se potrivește vital – Autoportret cu capul în nori. O deschidere spre vraja sunetelor prin reflexe de uleiuri cu suișuri de străluciri și umbre, o punte între artele surori, între expresia mută a picturii și desfășurarea divină a muzicii, iată ce și-a imaginat tânărul artist plastic Grațian Lucaci Păsărariu.
Cât a reușit, îi invităm și pe alți interpreți de artă la opinii. Deocamdată, expoziția se află cu toate pânzele sus. Și titlul ei nu e altul decât „Muzica, un alter ego”.
DAMIAN URECHE
Pentru Grațian Lucaci Păsărariu curajul de-a ataca tehnici riscante prin care plastica traduce în culoare sunetele nu mai e un secret. În sala 104 de la Casa studenților el se expune și expune într-o serie de obsesii cromatice la care invită creatori și critici, dintre care nu lipsește profesorul de istoria artei, reputatul Deliu Petroiu.
Jerbe de nuanțe, răsfrângeri sau treceri bruște de la o tonalitate la alta a limbajului plastic sunt tot atâtea moduri de a percepe îngemănarea între arte, respectiv muzica și pictura. De ce n-ar fi și G.L. Păsărariu un adept al formelor înfrânte sau modelate de sunet, din moment ce reflexele senzitive țin de acest miracol al descoperirii de sine. Cine s-ar încumeta să tălmăcească în artele vizuale mișcarea simfonică a operelor lumii? Cum poți da viață cu alte unelte Simfoniei neterminate a lui Schubert sau Simfoniei destinului a lui Beethoven?
Iată că Grațian Lucaci Păsărariu încearcă. Cine și cum ar putea să asocieze în ipostaze ideale pe Berlioz lui Modigliani, pe Ceaikovski lui Salvador Dali, sau pe Liszt lui Picasso? Nu se poate picta muzica, dar poate fi percepută pe cont propriu în imagini de taină într-o explozie de intrigi a spectrului luminii.
Ceea ce a și plăsmuit autorul de pânze fantastice până la strigătul interior care i se potrivește vital – Autoportret cu capul în nori. O deschidere spre vraja sunetelor prin reflexe de uleiuri cu suișuri de străluciri și umbre, o punte între artele surori, între expresia mută a picturii și desfășurarea divină a muzicii, iată ce și-a imaginat tânărul artist plastic Grațian Lucaci Păsărariu.
Cât a reușit, îi invităm și pe alți interpreți de artă la opinii. Deocamdată, expoziția se află cu toate pânzele sus. Și titlul ei nu e altul decât „Muzica, un alter ego”.
DAMIAN URECHE
© 2026 by
Emil Banciu Verlag