Page 179 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 179

Război în Banat - Studii monografice


                  „Conform  ord.  Comandamentului  M.U.  oficiul  poștal  militar
            Nr. 112, Nr. 1709 din 14 August 1940,
                  Cu onoare se face cunoscut:
                  În ultimul timp s-au primit numeroase reclamațiuni relativ la
            diferite  abuzuri  săvârșite  de  unitățile  militare  și  anume:  rechiziții
            nelegale, furturi sau ridicarea cu forța a subzistențelor și furajelor, acte
            de violență asupra populației, pășunatul cailor pe terenul locuitorilor
            și a comunelor etc.
                  Pentru a preîntâmpina aceste acte cari scad prestigiul armatei,
            toate unitățile vor lua legătură cu autoritățile administrative locale
            (primării, pretoratele și prefecturile de județ ) cărora le vor cere:
                  - Concursul pentru procurări de subzistență, furaje și diferite
            materiale în raport cu resursele și disponibilitățile zonei;
                  -  Să  li  se  aducă  imediat  la  cunoștință  orice  abuz,  ilegalitate,
            act de violență etc. săvârșite de ostași, precizând cazul pentru a fi
            cercetat.
                  Acest comandament a luat măsuri de a face investigații pentru
            a descoperi abuzurile și de a aplica vinovaților sancțiunile cuvenite.“
                  Trebuie neapărat precizat faptul că aceste abuzuri erau semnalate
            în  România  ca  fiind  săvârșite  nu  de  exponenții  vreunei  armate  de
            ocupație, ci de cei ai Armatei Române.

                  Cpt.  D.  Popescu,  șeful  Poliției  și  Siguranței  Județului  Timiș
            Torontal, avea să transmită  în teritoriu, pe 29 august 1940, o copie
                                       13
            după ordinul nr. 14.738/1940 al Inspectoratului Poliției și Siguranței
            Ținutului  Timiș,  ca  urmare  a  neregulilor  constatate  cu  prilejul
            inspecțiilor din iulie 1940.
                  „1/. Șeful Postului Periam se pedepsește cu 4 zile arest, pentru
            faptul că serviciul este foarte slab organizat. Șeful de post se mișcă
            cam puțin în teren, planul de căutare al informațiunilor este inexistent.
            Garda națională slab organizată. Poliția Județului a pedepsit pe șeful
            postului cu 4 zile arest.
                  2/. Șeful Postului Pesac se pedepsește cu 4 zile arest, pentru
            faptul că planul de căutare al informațiunilor, (este) neîncheiat din
            anul trecut. Evidența servitorilor nu este ținută, garda națională slab
            organizată. Carnetul de mobilizare nici până acum nu e pus la punct.
                  3/. Șeful Postului Satu-Mare, pentru faptul că Plut. Trăilescu la
            plecarea sa dela post n-a dat planul de căutare al informațiunilor și
            nici registrele de zonă.
                  13  Ibidem, f. 120 și 121.
                                                                            177
   174   175   176   177   178   179   180   181   182   183   184