Page 64 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 64

Dușan Baiski


              Primarul din Sânandrei a fost anunțat de guardul Iosif Endres
       despre ceea ce se întâmpla la casa lui Focht, însă nu s-a dus acolo,
       continuându-și odihna și somnul. Abia atunci când jandarmii au reținut
       câțiva turbulenți, s-a sculat și s-a dus la postul jandarmeriei locale
       pentru a interveni pentru eliberarea acestora. A doua zi, la fața locului,
       pentru a vedea casa devastată, a fost însuși prefectul județului Timiș-
       Torontal, dând dispoziție ca Focht și familia acestuia să fie mutați în
       altă parte, să se repare stricăciunile făcute, iar casa să fie păzită 24 de
       ore din 24.

             S.J. Ciacova, în nota  din 21 mai 1943, scria:
                                 16
             „Tinerimea germană din raza secției a răspuns cu toată însuflețirea
       la înrolarea în armata germană, călăuzită după următoarele principii:
             1/- Mândria de a purta uniforma germană, care nu este ruptă și
       peticită ca la români.-
             2/- Solda care este superioară la cea dată în armata română.-
             3/- Hrana este superioară celei ce se dă în cea română.-
             4/- Ajutorul familial se dă mai mare în armata germană decât în
       cea română.-
             5/- Bătaia nu este aplicată în armata germană.-
             6/- Ofițerul german tratează în altfel cu soldatul decât cel român.-
             7/-  Libertatea  în  armata  germană  este  alta  decât  în  armata
       română, unde este prea mare strictețe în cazarmă.-
             Aceste  principii  călăuzitoare  nu  au  fost  izvorâte  decât  din
       propaganda Grupului Etnic German, care pe orice cale voiește să arate
       Fuhrerului rezultatul muncii lor în țări străine.“


             Plt. mj. Teodor Vidican, șeful S.J. Fratelia, informa  la 23 mai
                                                               17
       1943 că:
             „În noaptea de 19-20 mai 1943, membrii Organizației șvăbești
       din comuna Șag au scris cu vopsea roșie pe casa locuitorului Klein
       Iosif, din acea comună, următoarele: «Dacă nu pleci în Germania, te
       vom omorî».
             A mai vopsit casa, făcând steaua evreiască, cu secera și ciocanul.-
             În noaptea de 22-23 l.c. a aruncat cu ouă clocite pe casele lui
       Klein Iosif, Wagner Gerhardt și Malinger Nicolae, pentru că aceștia
       nu vor să plece în Germania.
             16  Ibidem, f. 67.
             17  D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 620,  Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
       dosarul nr. 59/1941-1945, f. 236.
       62
   59   60   61   62   63   64   65   66   67   68   69