Page 264 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 264

Dușan Baiski


       aflau adunați membri ai organizației șvăbești, cum că niște români au
       furat porumb și vor să fugă. Patruzeci de tineri au plecat cu bicicletele și
       i-au ajuns pe moți și i-au luat la bătaie cu bastoane și pumni. Doi dintre
       moți au fost loviți grav și au fust duși la medicul de circumscripție.
       Porumbul,  în  70  de  saci,  a  fost  descărcat  din  căruțe  și  depozitat  în
       arestul comunei. Dimineața, a fost anunțat și P.J. Tomnatic. Vinovați
       de lovire au fost cinci șvabi și un maghiar. Aceștia au fost arestați și
       duși la Curtea Marțială de la Timișoara, unde au stat până când au fost
       încorporați ca voluntari în armata germană.

             Plt.  Alexandru  Sere,  șeful  P.J.  Tolvădia,  va  întocmi  pe  data
       de 17 septembrie 1943 un proces-verbal  privind comportamentul
                                                28
       subnotarului  local  Anton  Hess  care  „...s-ar  fi  exprimat  cu  unele
       cuvinte cari luate la bază și în serios mai ales după felul cum a spus,
       reiese că este un șvab încarnat și urăște tot ce este românesc, vorbe
       cari au fost spuse față de locuitorul Moise Adam și Caravila Jiva din
       această comună.
             Cum acest subnotar are soție de origine ungară, are frați aici în
       comună cu care este în contact în permanență, are un frate tot ungur, cu
       numele de Papp Stefan, care în prezent este cu gradul de lt. rez. la Baza
       2 Aeriană Iași, care de asemenea este bănuit de legături cu persoane din
       serviciul de spionaj maghiar.“
             De fapt, ce se întâmplase? Informatorul Adam Moise, ortodox,
       fierar, căsătorit, cu doi copii, declară că în primăvara anului 1943 a fost
       la vânat cu subnotarul A. Hess, el însuși fiind vânător. După vânătoare,
       s-au retras la o cârciumă din Tolvădia, unde subnotarul l-a întrebat
       dacă are nevoie de cartușe,„...la care eu am răspuns că îmi trebuie, dar
       iarăși apoi s-a răsucit și a spus că nu-mi dă, că le ține pentru noi și sârbi.
       Eu auzind, așa i-am spus de față de Caravila Jiva și Vițan Tima, că și
       eu am să-i fac unul cât capul degetului pentru capul lui.“ Ceea ce va fi
       susținut, pe bază de semnătură, și de informatorul J. Caravila.


             Prin nota  sa informativă din 5 octombrie 1943, L.J.T.T. informa
                     29
       Chestura Poliției Timișoara că în Timișoara, pe Calea Aradului nr. 12,
       se află un depozit de bagaje și poștă clandestină a G.E.G. și solicita să
       i se trimită rezultatele cercetărilor polițienești.

             28  D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 619, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
       dosarul nr. 344/1941-1946, f. 83.
             29  D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 573, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
       dosarul nr. 75/1943. f. 211.
       262
   259   260   261   262   263   264   265   266   267   268   269