Page 327 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 327
Război în Banat - Studii monografice
trupele germano-maghiare și care în prezent s-au reîntors în Țară, întocmit
conf. ordinului telefonic Nr. 1825/945 al Legiunei (de) Jandarmi Timiș
Torontal“. Documentul nu poartă nicio dată, însă potrivit contextului din
dosar e foarte posibil să fi fost întocmit în luna septembrie 1945.
Nr. crt. Denumirea Posturilor Bărbați Femei Total Observații
1 Tomnatic 24 14 38
2 Cenadul Mare 350 200 550
3 Teremia Mare 474 292 766
4 Beșenova Veche 4 2 6
5 Beba Veche 39 67 106
6 Valcani - - -
7 Cheglevici 147 250 397
Total 1038 825 1863
Plutonierul Emil Borteanu, șeful P.J. Gătaia, va interveni în scris, pe
4
10 septembrie 1945, în favoarea germanului Mihai Sauer din Moritzfeld,
care a solicitat o dovadă că nu a activat în cadrul partidului național-socialist.
El va preciza:
„Deși la post nu avem în evidență pe toți locuitorii comunei care
au făcut parte sau nu din partidul hitlerist, totuși locuitorul Sauer Mihai,
locuitor fruntaș în sat, putem atesta că nu a făcut parte din partidul hitlerist,
deoarece, personal, m-am putut convinge pe timpul hitleriștilor cum acest
locuitor a fost persecutat de hitleriști și boicotat de toți pentru faptul că a
refuzat să plătească sumele de bani ce se cereau drept cotizație și i s-a dat
afară fiica sa dela școală, pentru că nu a vrut să achite aceste cotizații.
În plus, locuitorul Sauer Mihai este un om muncitor, a cărui politică a
fost munca și care merită să nu fie expropiat.“
Rezoluția olografă a comandantului L.J.T.T., pe același document,
este dură:
„Binevoiți a cunoaște că nu este permis Posturilor de Jandarmi să se
transforme în avocați ai germanilor.
Cererea este nesemnată și scrisă pe mașina postului.
Pe viitor nu mai dați curs decât cererilor făcute de Comisia de reformă
agrară sau primării.“
Într-adevăr, deși semnată de șeful de post și ștampilată, purtând și
observația că M. Sauer nu figurează în evidența postului cum că ar fi făcut
parte din partidul hitlerist, cererea nu este semnată.
5
4 Ibidem, f. 56.
5 Ibidem, f. 57.
325