Page 10 - IMAGINI ETNOGRAFICE
P. 10

De o foarte bună calitate sunt şi fotografiile realizate de către fotografii locali
               din Oltenia, cum ar fi Heitler, Martin Kardoş Dudinszky din Craiova, Mihalcescu

               & Ilarion, Tănăsescu din Râmnicu Vâlcea sau M. Pandelescu din Călimăneşti.
                      Cele mai multe imagini prezintă porturi populare feminine, costumaţia fetelor şi
               femeilor fiind în general mult mai diversă  şi mai frumoasă în comparaţie cu portul
               bărbaţilor.

                      Piesele  costumului  popular feminin sunt de o mare diversitate, în funcţie de
               locul de unde provin dar  şi de moda timpului. Nefiind specialist în materie, nu am

               pretenţia de a le cunoaşte şi a le descrie amănunţit, dar îmi permit să fac o mică trecere
               în revistă a principalelor piese vestimentare cu menţiunea că cele mai cunoscute sunt:

                   -  Cămaşa, “ciupagul” purtat în Dolj şi “ia”, bluza tradiţională a portului popular
                      românesc, confecţionate din pânză albă de  in,  bumbac sau  borangic  şi
                      împodobiă cu cusături alese (râuri);

                   - următoarea piesă vestimentară este fusta sau poalele, făcute şi ele din acelaşi
                      material textil de culoare albă  şi parţial împodobite cu cusături îndeosebi la
                      bază;

                   - în funcţie de anotimp, peste ie, femeile purtau cojoace sau pieptare din blană
                      de ovine;
                   -  peste poale olteanca purta fie o catrinţă, o fotă, un vâlnic, peşteman sau chiar

                      şi un opreg, respectiv combinaţii de vâlnic cu catrinţă;
                   - peste coafură, părul fiind de obicei împletit în codiţe dispuse sub formă de coc,
                      oltencele poartă o  cârpă din bumbac sau un  voal  lung,  ţesut artizanal din

                      borangic, denumit maramă;
                   - iarna  peste  îmbrăcămintea obişnuită, oltencele purtau un palton fără mâneci
                      denumit  giubea.  O notă specifică o are  “casacul” purtat de  femeile  din

                      Romanaţi;
                   -  opincile erau încălţămintea tradiţională. Abia mai târziu, o dată cu dezvoltarea
                      industriei, s-a trecut la pantofi.

                      Portul bărbaţilor era în general mai sobru, deşi  şi  aici se cunosc piese

               vestimentare deosebit de bogat împodobite cu cusături şi găitane aplicate pe materialul
               textil de bază.
                      Cel mai aspectuos costum popular bărbătesc oltenesc este cel numit

               “schilăresc”, creat în jurul anului 1900 de către Dincă Schileru, un ţăran din Gorj,
               ajuns deputat în parlamentul României.
                      Costumul obişnuit al oltenilor se compune din:

                   -  cămaşă albă brodată pe piept cu mătase albă;
                   -  cioareci din postav (vezi costumul schilăresc);

               4
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15