Page 82 - IMAGINI ETNOGRAFICE
P. 82
03. “Port din Râmnicu Vâlcea” – o ilustrată care face parte dintr-o serie publicată
circa 1910 sub denumirea “Colecţia Al. Antoniu”, după numele fotografului
Alexandru Antoniu, (*1860 - †1925), care a fost activ în Bucureşti între 1890 şi
1925.
Prin faptul că fotografia, pe baza căreia a fost editată această ilustrată, este opera
unui fotograf cunoscut pentru valoarea documentară a fotografiilor sale, putem
avea certitudinea privind exactitatea localizării şi autenticităţii portului prezentat
aici. În ceea ce priveşte portul tinerei femei, putem remarca îndeosebi cămaşa
purtată de ea, care este deosebit de bogat împodobit cu cusături ornamentale şi
combinaţia de vâlnic cu zavelcă.
Ilustrata a fost publicată de Socec & Co., Bucureşti, în jurul anului 1910.
04. “Portul din Valcea” [sic]. – o carte poştală care la prima vedere pare a fi colorată
manual. La fel de plauzibilă este şi ipoteza că pigmentarea să fi fost făcută prin
procedee tipografice.
În imagine avem o femeie tânără îmbrăcată cu o ie împodobită cu cusături
colorate, poale de culoare albă cu acelaşi model de ornamentaţie cu motive florale
şi o catrinţă cu motive florale dispuse simetric pe un fond de culoare albastră. Este
ştiut că catrinţele purtate de vâlcence erau de culoare albastră. Nu avem însă
certitudiea că şi catrinţa din imagine arăta şi în realitate la fel, deoarece în multe
din imaginile tipărite monocrom şi pigmentate manual, culorile nu corespund
realităţii, ele fiind produsul imaginaţiei celui care a făcut colorarea.
Cartea poştală a fost editată de Ad. Maier & D. Stern* probabil între anii 1905 şi
1910.
* O altă editură cu activităţi în domeniul publicării de cărţi poştale ilustrate a fost editura
Ad. Maier & D. Stern situată în “Pasagiul Vilacros” din Bucureşti. De menţionat că
această editură avea o strânsă legătură cu Vâlcea, ea dispunând şi de un depozit la
Călimăneşti în “Magazinul General” al lui Dumitru Şorlei.
76