Page 92 - IMAGINI ETNOGRAFICE
P. 92
13. “Sufrin” cuvântul scris cu cerneală sepia pe spatele acestei fotografii în format de
carte poştală rămâne o naţiune necunoscută cât şi identitatea tinerei din imagine şi
a fotografului care a realizat-o.
În schimb menţiunea “Călimăneşti 27/7 921”, scrisă cu un scris versat şi cu
aceeaşi peniţă, ne permit o datare precisă a acestei fotografii. Data este confirmată
şi prin textul aflat în colţul de jos din stânga al imaginii, unde fotograful a scrijelit
pe negativ cuvintele “Foto Călimăneşti 1921”.
In imagine avem o femeie tânără îmbrăcată într-un foarte frumos port popular.
Remarcăm ìndeosebi ia împodobită cu cusături cu motive florale, catrinţa cu
motive geometrice şi o maramă lungă până la nivelul gleznelor.
Pantofii cu toc înalt şi de culoare albă permit presupunerea că femeia din imagine
nu era o ţărancă ci foarte probabil o orăşancă înstărită aflată în concediu.
14. “Venera” este singura menţiune scrisă pe versoul fotografiei realizate de către
studioul “FOTO REGAL – M. Pandelescu – Călimăneşti” în anul 1929.
Fotografia realizată într-un parc din Călimăneşti ne prezintă o tânără îmbrăcară în
port popular oltenesc, compus dintr-o ie şi un vâlnic prins la mijloc cu un brâu lat
cu motive geometrice. De remarcat că vâlnicul, această piesă vestimentară
cunoscută îndeosebi în Mehedinţi s-a extins şi în alte judeţe, fiind des întâlnită atât
în Oltenia cât şi în Muntenia.
Ca şi în fotografia anterioară şi aici tânăra este fotografiată cu nelipsitul ulcior de
lut, o rechizită nelipsită din studiourile fotografice ale vremii.
86