Page 220 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 220
Dușan Baiski
din localitate s-au vândut doi cai, din care unul către Iudl Petru din Rovine și unul
către Luckeszi Iosif din comuna Pădureni, județul Arad. Potrivit socotelii, era vorba
de șapte cai, cinci din Sânnicolau Mare și doi din Cenadul Mare.
Este chemat la Poliție numitul Raicici Nicolae, cel care a dus caii la Salonta
Mare. Acesta va da o declarație semnată, potrivit căreia pe 14 august a fost tocmit
de Buza Ștefan și Buza Ioșca din Pecica și de unul Pepi din Pădureni pentru a duce
cabalinele la Salonta Mare. Pe 16 august, el și Petru din Pecica au fost ajunși la Arad
de țiganul Pișta, care „venea cu încă trei cai (iepe) din care două de culoare neagră,
una mai închisă una mai deschisă și o iapă murgă cu lapte, care spunea că au fost
cumpărate din Cenadul Mare.“
În baza celor cercetate și a celor declarate de Raicici Nicolae, comisarul
șef bănuiește că autorii furtului celor două iepe ale lui Uncianski sunt acei țigani
geambași de cai, care au fost sprijiniți de persoane neidentificate din Sânnicolau Mare
și Cenadul Mare. Ca atare, va decide continuarea cercetărilor și va trimite dosarul de
cercetare la Postul de Jandarmi din Pecica în data de 21 august. Din păcate, nu am
găsit în dosarul de arhivă și datele finale ale cercetării, astfel că nu putem ști dacă
Uncianski Milivoi și-a recuperat caii.
Pe 27 august 1948, Serviciul Agricol din cadrul Primăriei orașului Sânnicolau
Mare îl reclamă la Comisariatul de Poliție din localitate pe numitul Mereuță Nicolae
din Cenad, pe care paznicii de câmp l-au prins cu o căruță încărcată cu lemne provenind
din tăierea unor pruni din livezile locuitorilor din Sânnicolau Mare. În declarația sa,
consemnată în procesul-verbal al poliției, acesta va relata că pe 26 august, în timp ce
se afla pe hotarul comunei Cenad, în zona de frontieră, pentru a aduna crengi de foc
pentru Călina Marauti (probabil tot Mereuță), a venit la el un soldat de la pichetul de
grăniceri nr. 1 și l-a rugat să ducă și pentru el o căruță de lemne, contra cost, pentru
șuștărul Ionescu din Cenad, în dimineața zilei de 27 august. Drept pentru care s-a dus
a doua zi în aceeași zonă de frontieră și același soldat cu care încheiase înțelegerea i-a
încărcat căruța cu lemne. Însă pe drum spre Cenad l-au prins paznicii de câmp și l-au
dus la Primăria Sânnicolau Mare, apoi la Poliție, unde lemnele i-au fost confiscate.
Susține că nu cunoaște numele soldatului, dar știe că este de la pichetul de grăniceri
nr. 1. În document nu scrie dacă a fost sau nu și amendat, însă cert este că plugarul
Mereuță s-a întors la cei 10 copii ai lui cu mâna goală.
Bibliografie:
Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale - Fond nr. 429 - Comisariatul de Poliție
Sânnicolau Mare, inv. 1670.
218