Page 245 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

La Cenad mi-au rămas bunica şi bunicul (Chila şi Nova Jivici) şi greu m-am
despărţit de ei pentru că îi iubeam foarte mult. Îmi lipseau foarte mult acolo şi vizitele
erau strict interzise. În preajma Sfântului Nicolae în 1955 bunica mea Chila nu a
precupeţit efortul şi a pornit la noi în vizită dar, sosită la Bucureşti, i-a fost interzis
să vină până la noi şi au obligat-o să se întoarcă acasă. S-a întors cu o mare durere
acasă, tristă că nu a reuşit să ne vadă. Curând s-a îmbolnăvit şi a murit. Vestea asta
tristă ne-a parvenit printr-o telegramă. Şi mai trist era, însă, că nici la înmormântare
nu am putut veni.

Mulți nu s-au mai întors la Cenad. Mormintele lor din Bărăgan au fost făcute una cu pământul. La fel și
localitățile. Comuniștii au avut grijă să șteargă urmele. Foto: Înmormântare la Zagna.

Când ni s-a permis în cele din urmă să ne întoarcem în ţinutul nostru natal,
secretarul primăriei de atunci, sârb de naţionalitate, din motive personale nu a
vrut să ne primească în Cenadul nostru, aşa că doi ani am fost nevoiţi să locuim în
Satu Mare într-una din camerele şcolii sârbeşti de atunci. Aici sora mea Daniţa s-a
căsătorit şi trăieşte în satul Munar, iar eu m-am întors cu părinţii la Cenad unde
locuiesc şi acum....“
Din Cenad au fost duse în Bărăgan 462 de persoane, deci aproximativ 10%
din populația totală (altfel spus, fiecare al zecelea cenăzean). Vă oferim în continuare
listele deportaților, după numărul celor dizlocați din fiecare comunitate etnică.
Numele sunt grupate după capii de familie (scrise cu litere îngroșate).

243