Page 100 - Jazz

STEPHAN strălucirea lor în memorie. Sublim.
MICUS Apoi Genoa, 31.07.2007. Erupţia energiilor pozitive şi dezlănţuirea spiritului

100 sălbatic topită într-un fel de suferinţă a extazului. Vorbeam cu Ioachim
despre acea extrovertire a spiritelor creatoare care plăsmuiesc mereu spre
a oferi celorlalţi, cu un fel de inegalabilă bucurie, de feţele lor transfigurate,
chinuite parcă de arderea dinăuntrul fiinţei lor, de incandescenţa cu care se
combină substanţele vii ale memoriei, intuiţia şi înţelegerea perisabilităţii

noastre, presentimentul clipei din urmă, regretul şi acceptarea
condiţiei de a ne afla într-o dimensiune irepetabilă a timpului. Bucuria

existenţei sublimate prin trăirea artei. (From Gagarin’s Point of View şi
Dolores in a Shoestand - ultimul concert la Belin). Sublim.

Vorbeam şi despre intimitatea care generează căldură şi despre
incandescenţa la care se ajunge daca s-ar folosi un senzor de acest fel,
probabil că imaginea celui care cântă ar avea lumina orbitoare de aur topit.
Vorbeam despre schimburile energetice în care secvenţialitatea aduce pe
rând în ritual prezenţa scenei prin creativitate şi prezenţa publicului, prin
receptare şi răspuns. Vorbeam despre unda creativităţii care, receptată de
public, se întoarce îmbogăţită înspre artist, absoarbe şi, ca într-un proces
alternativ de fotosinteză, prelucrează interior şi apoi emană în spaţiul

înconjurător o aură pentru toţi şi o aură pentru fiecare.
Deasupra pianului (Monterey Jazz festival). Conversând cu pianul într-un

solo cum îmi amintesc că îl face Keith Jarret, şi apoi ţipătul fără sunet şi
vorbele fără sunet între dârele roşii ale filtrelor de imagine inundând cutele
obrazului, tumultul unor stări aritmate de percuţie, rămase în memoria mea
ca spaţiu de fuziune unde se întâlneşte lirica unor întâmplări ce par a nu se
fi întâmplat niciodată, cu doza mea de viaţă rămasa şi cu imensitatea umbrei

roşii care se compune încet, încet, tot mai fluidă şi mai ademenitoare, tot
mai definitivă, mai adâncă şi mai plină de ascunzişuri. Acolo (Dublin, 16.03.

2007. Eight hundret streets by feet) se găseşte în infinitate locul-pian unde
continuă să se plimbe degetele lui Esbjörn Svensson într-o imagine clişeu.
Un dans al întregului corp balansându-se deasupra claviaturii, aplecându-se
încet ca într-un ritual de rugăciune, aşa cum l-am văzut pe Brad Meahldau
într-un fantastic concert care face şi el parte din această miraculoasă frăţie

a triourilor, acolo unde se poate petrece un studiu al feţelor lucrate din
interior într-o mobilitate din care transpare atât suferinţa cât şi extazul.

Viaticum. Concert la Blue Note.2006. Sublim.