Page 32 - Jazz

probabil că ar fi mai simplu să privesc în propria mea încăpere care se face cu fiecare zi mai mică, până ce, printr-o
alambicată contaminare, din propria mea figură nu mai rămâne decât acelaşi decupaj încadrabil în micul pătrat. O

faţă cuprinsă în palme care priveşte înaintea sa şi care înseamnă că se găseşte într-o minusculă fereastră deschisă
dintr-un interminabil şir de cerculeţe gri-albăstrui, constante şi reci şi stinse. Doar că eu stau ascuns şi
aştept ca frunzele din grăunţele de ceai verde să se desfacă şi să torn prima ceaşca de ceai

dintr-o dimineaţă lungă a cărei linişte va fi întreruptă doar de zgomotul degetelor care apasă, lovesc uşor tastatura
şi de fâşâitul monoton al ventilatorului şi de clipocitul lichidului fierbinte, gălbui-roşcat care urmează să umple o
nouă cană de ceai.

Nici despre Vijay Iyer nu cred că aş putea spune mai mult decât ceea ce am găsit pe allmusic, şi ar fi ridicol
să încerc să o fac. Reţin că aici, la alto saxofon acompaniază un alter ego pe nume Rudresh Mahanthappa şi asta
îmi aduce o aiurea rezonanţă cu numele unui prieten fotograf din Londra, Suresh Karadia, un tip simpatic cu

care n-am comunicat niciodată pe Mess şi căruia i-aş trimite un emoticon inventat de mine, dar care va rămâne cu
siguranţă unul de fapt... neinventat. Ceea ce însă n-aş îndrăzni să o fac dacă

s-ar ivi prilejul să-i scriu lui Vijay Iyer care este în această clipă mai mult decât un prieten, este chiar cel care atinge
clapele pianului meu interior cu o imensă şi blândă ironie şi-mi inoculează să repet după el: “astăzi ...sunt tot
numai zâmbete !” .

32