Page 58 - Jazz
P. 58

clarinetului şi saxului, Ponty şi-a ales locul la interferenţa

        dintre genuri, din care a tras nuanţe, modalităţi, tehnici şi

        teme în spiritul recuperator şi unificator al fuziunii.

    	 Stilul viguros şi bogat, cu linii sonore cursive, susţinut

        temperamental de partenerii de grup îl caracterizează pe

        J.L.P, deşi nu rareori lasă cate o breşa pentru piese cu tentă

    meditativă, comentarii interioare şi dialoguri cu sunete întinse,

        prelungi, care se identifică, şi dau cu mare capacitate de

        transpunere titlul pieselor.

    		  Conformându-mă cu greu unui mod tehnic şi

    sec de prezentare, spun şi eu despre J.L.P. că este absolvent al

    conservatorului de la Paris şi că rivalizează cu Stéphane Grappelli

    pentru titlul de cel mai proeminent şi influent violonist de jazz

        european. Amintesc asta pentru cei care privesc jazzul de la

    înălţimea costumelor negre şi a cămăşilor scrobite garnisite cu

    papion şi care nu-şi pot depăşi cercul unui mod clasic de percepere,

    conservator prin influenţă, pretenţii şi mimetismul de bon ton. Pentru

    că profunzimea la care a ajuns o mare parte a jazzului şi în special

    jazzul european este de departe demn de luat în seamă şi îndeosebi

    poate de consumatorii de operetă, care, ca şi spectacol spumos,

    facil, zglobiu şi optimist înfiripă istoria uşor digerabilă a experienţei

    muzicale totuşi marginale a muzicii „adevărate”. Vorbesc însă despre

    un altfel şi ştiu că e bine că lumea noastră este mai bogată prin existenţa

    unor astfel de altfel, intermediari. Corelaţia dintre aspectul tehnic al

    artei şi starea de perplexitate, între ceea ce poate să se întâmple şi ceea

    ce s-a întâmplat deja este întotdeauna intermediată de cineva din afara

    noastră. Să le spunem Intermediari celor dintre care îl putem alege pe

    cel care poate opri cu un gest timpul şi a ne strecura prin această breşa

    dintre momentul anterior şi cel care va urma să vină, într-o buclă din afara

    timpului, acolo unde existenţa biologică a omului nu poate pătrunde şi

    unde fericirea absolută probabil că este posibilă, şi unde sănătatea minţii

    noastre probabil că este posibilă şi unde probabil că este posibil ca odată

    intraţi , ceva din existenţa noastră singulară să rămână pentru totdeauna, şi

    unde probabil că Marea Întâlnire dintre noi toţi să fie posibilă, unde firescul

    este cu siguranţă posibil. Şi unde cu siguranţă Dumnezeu este posibil fie şi aşa

    cum l-a cunoscut Naomi Ginsberg, mama poetului damnat: „Ieri l-am văzut pe

58
   53   54   55   56   57   58   59   60   61   62   63