Page 24 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)
P. 24

Dușan Baiski


             În  fața  unei  asemenea  atitudini  categorice,  Comisia  interimară  va  reveni
       asupra deciziei anterioare și, pe 2 aprilie 1934, va fi de acord cu amplasamentul
       propus de profesorii lugojeni.
             Iată însă că văduva lui Ion Vidu, Sidonia Vidu, nu este de acord cu alegerea
       profesorilor și-i va trimite primarului o energică scrisoare de protest (nedatată), din
       care cităm două paragrafe, cele mai importante: „Dvoastră, unii dintre dnii consilieri
       și cea mai mare parte dintre cei ce l-au iubit pe Vidu, au socotit că locul cel mai
       nimerit pentru ridicarea bustului ar fi în piața din fața bisericii, de cari Vidu a fost
       legat prin sufletul său și muzica închinată ei și la cari părere se atașează și familia
       lui, fiind un loc demn de memoria sa.
             Cu mare durere în suflet aflu deabia astăzi, că Dvoastră ați fi informat că eu
       aș fi consimțit și chiar cerut ca bustul să fie așezat în fața magazinului Türkl. Ori
       nici prin gând nu mi-a trecut că chipul soțului meu ar putea fi plasat acolo, această
       idee constituind o adevărată bătaie de joc a memoriei lui, pe cari eu și familia mea
       o apărăm și o vom apăra cu toată energia.“
             Primarul va răspunde pe 29 mai 1934, recomandându-i văduvei să se adreseze
       Asociației Profesorilor Secundari – Secția Lugoj.
             Nota de plată pentru „...lucrătorii angajați la lucrările pentru întreținerea
       cimitirului de război“ a fost la data de 16 mai 1934, pentru cele 17 persoane, de
       3.010 lei.
             Primăria Lugoj nu va respecta întocmai și întotdeauna prevederile legislației
       în vigoare cu privire la întreținerea și paza mormintelor eroilor. Drept urmare, la 23
       mai 1934, Garnizoana Lugoj îi va expedia o notă pe măsură, precizând că „Prin
       ordin superior și constatări personale, s-a ajuns la concluzia că cimitirul de eroi nu
       se îngrijește deloc în cursul anului decât numai cu ocazia zilei eroilor.“ Drept pentru
       care  „Corpul  VII Armată,  cu  ordinul  No.  10592/933,  ne  ordonă  ca  săptămânal
       (miercurea) să trimitem la cimitir câte o companie de soldați pentru a li se face în
       mod intuitiv educație națională patrotică și cu care ocazie să privească pământul.“
             I se cerea Primăriei:
             „... - Să facă un plan de îngrijire a cimitirului, prin care să se continue și
       execute tot timpul anului (dela Aprilie până la Septembrie inclusiv) prin ostașii
       noștri;
             - Să dea florile necesare înfrumusețărei mormintelor.-
             - Să  se  găsească  în  fiecare  Miercuri  (zi  de  lucru),  la  ora  15,  la  cimitir,
       pentru a da instrucțiuni companiei și comandantului ei asupra lucrărilor ce trebuie
       executate.“
             La  6  iunie  1934,  dr.  Aurel  Peteanu ,  directorul  Liceului  „Coriolan
                                                8
       Brediceanu“, va trimite la Primăria Lugoj o adresă prin care aducea la cunoștință
       faptul că ministrul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor, dr. C. Angelescu, și-a programat
       pentru 24 iunie 1934 participarea la inaugurarea noului internat al liceului, precum și
       la dezvelirea bustului lui Ion Vidu.

             8  Aurel Peteanu a văzut lumina zilei la Surducu Mare, jud. Caraș-Severin, la 12 august 1887. A decedat
       în 1961. Publicist bănăţean, profesor, folclorist, președintele despărțământului din Lugoj al „Astrei“. A scris
       seria de volume „Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului“.
       22
   19   20   21   22   23   24   25   26   27   28   29