Page 59 - Revista Morisena_4_2016
P. 59

MORISENA nr. 4/2016                                                               Revistă trimestrială de istorie



 Autoritățile  locale  i-au  obligat  să    construiască  apoi  clădiri   Av. Luana Constantin  Ion Pițigoi a fost condamnat la 15 ani muncă   În timp, am intrat în posesia unor fotografii de
 publice: școală, dispensar și o clădire a administrației locale,   (Constanța)  silnică, șapte ani degradare civică, 4.000 lei amendă,  familie  cu  acești  oameni.  Descoperim  o  altă  lume,
 să lucreze în ferma de stat „Gostat“. Prin munca și cunoștințele   2.000 lei cheltuieli de judecată pentru crimă de unel-  cunoaștem altă latură a lor.
 lor agricole privind cultivarea legumelor, a creșterii animalelor,   tire  contra  securității  interne  a  statului  și  deținere
 au contribuit la realizarea unor producții mari față de ceea ce   Mărturii pentru eternitate  ilegală de munițiuni.
 s-a obținut până la venirea lor, ajungând astfel ca acea zona să
 devină producătorul de legume al Brăilei.
 Despre lotul 3 al rezistenței anticomuniste din
 Dobrogea sunt multe de spus, de scos la lumină. Dacă
 ar mai fi trăit măcar un membru al lotului, tabloul său
 ar fi fost mai ușor de privit.
 Atunci când am început să caut mai multe date
 despre acest subiect, mi-am dat seama că nu mai sunt
 martori care să îmi povestească și alte aspecte.
 De atunci, când și când prin capul meu trece o
 întrebare: ,,De ce nu am căutat mai devreme?” Scuze
 sunt multe, dar nici un răspuns! Știam de multă vreme
 că am avut un unchi care a fost închis, despre care ai
 mei aflaseră după 1989 că a fost ucis în anii 50.                          Gheorghe Tomoșoiu cu soția

                           Ion Pițigoi cu soția
                                                                   Un alt tip de mărturii îl reprezintă scrisorile/cărțile
              Sentința a fost atacată cu recursuri de majorita-  poștale trimise de deținuți din închisoare. Ca și răspunsu-
 Mama mea, Eugenia Strugariu, învățătoare la Bulgăruș, în mijlo-  tea condamnaților din lot, dar acestea au fost respin-  rile celor de acasă.
 cul copiilor, înainte de deportarea în Bărăgan  se.  La  data  pronunțării  deciziei  de  recurs  (6  aprilie   Cel mai emoționant bilet pe care l-am citit este scris de
        1950), treisprezece membrii din lotul 3, alături de alți  Gheorghe Tomoșoiu. Nu știm cum a intrat familia în posesia
 Despre tatăl meu pot adăuga faptul că, în ultimii   trei deținuți dobrogeni din alte loturi, erau deja uciși  biletului, posibil când acesta se afla în anchetă la Tulcea.
 ani  ai  șederii  sale  în  Bărăgan,  la  Zagna,  i-a  fost    din data de 9/10 martie 1950.  ,,Dragii mei, veți ști că eu sunt sănătos împreună cu
 recunoscută diploma de inginer agronom, dar a trebuit   Numele  celor  uciși  sunt  următoarele:  Manea  Nae și Neculai. De noi să nu
 să rămână timp de aproape cinci ani mai mult decât cei   Duțu, Nicolae Dobromir, Ioan Filip, Gheorghe Guși-  duceți grijă și să nu trimiteți
 care s-au întors acasă, în Banat.  ță, Alexandru  Gogu,  Constantin  Lache,  Iordan  Nico-  nimic până ce nu primiți în
 El a primit un loc de muncă ca inginer la Stațiunea          scris că se poate da voie de
 de  cercetare  Chișcani,  din  apropierea  Lacului  Sărat. A   pachete și scrisori. Niculina
 fost o perioadă  dificilă în acele zile, au existat o mulțime   și Sofica la fel. Ce fac Mici
 oameni  „mici“  care  l-au  invidiat,  el  fiind  hărțuit  în   și Gicu? Spune la toți sănăta-
 mod constant. De multe ori a fost invitat la Siguranță,   Lotul 3 Dobrogea (arhiva C.N.A.S.)  te atât de la mine cât și de la
 la  diferite  audieri,  dar  nu  l-au  putut  învinge,  fiindcă,   Nae și Neculai. Altceva sun-
 totuși, a avut norocul să cunoască „oameni mari“, corecți   Căutând  mai  bine  și  cu  perseverență,  mi-am   tem mulțumiți lui Dumnezeu
 și  demni,  experți  în  problemele  reale  din  agricultură   dat  seama  că  pot  afla  mai  multe. Așa  am  ajuns  să   că suntem sănătoși. Vă sărut
 la  acea  dată,  care  nu  se  uitau  la  contextul  social,  ci  la   studiez dosarul Lotului 3 al rezistenței anticomunis-  cu dor pe toți. Ghiță”
 cunoștințele  și  experiența  tatălui  meu.  Acolo  a  scris   te din Dobrogea.  Cei doi, ,,Nae și Ne-
 primele sale lucrări științifice legate de irigare/desecare.   La  o  primă  citire,  ceea  ce  mi-a  atras  atenția   culai”,  sunt  Iordan  Nicolae
 Lucrările sale au fost prezentate în multe țări și chiar în   au fost fotografiile. Din fotografia lotului (pe care o   și  Dobromir  Nicolae,  cei
 îndepărtata Japonie. Și drept încununare a activității sale,   mai văzusem într-o carte – Constantin Ionașcu, Re-  trei  fiind  buni  prieteni  și
 în  1978  și-a  sustinut  lucrarea  de  doctorat  la Academia   Nicolae Roșculeț  colegi de suferință. Toți trei
 Română  de  Științe  din  București,  devenind  doctor  în   zistența  anticomunistă  din  Dobrogea,  Ed.  Ex  Pon-  au fost uciși în 9/10 martie
 științe agricole, unul dintre primii oameni de știință de   to) m-au impresionat în mod deosebit chipurile lor   1950. Mici și Gicu sunt co-  Ion Pițigoi
 irigare/desecare. După lucrările lui de cercetare în țările   triste. Așa am simțit eu în acel moment. Impactul cu   lau, Dumitru Negroiu, Ion Pițigoi, Nicolae Roșculeț, Stere  piii lui Gheorghe Tomoșoiu.
 din estul Europei si nu numai, s-au folosit și se folosesc   fotografia lotului a fost profund, ca și cum oamenii   Stercu,  Constantin  Tudoran,  Ioan  Topîrceanu,  Gheorghe   Nu  știu  dacă  osemintele  acestor  oameni  vor  fi
 metode  de  irigare  și  desecare  la  orez,  porumb,  grâu  și   se aflau în fața mea.  Tomoșoiu, Gheorghe Tofan, Marin Cenușe.  Toți erau con-  descoperite cândva, dar imaginile cu ei, alături de amin-
 diverse lucrări ameliorative la solurile grele  etc.  Tot în dosar am descoperit  și o fotografie cu   damnați la pedepse cuprinse între muncă silnică pe viață  tirile celor dragi, care i-au cunoscut, reprezintă mărturii
 Tatăl meu a fost unul dintre primii oameni de știință   unchiul meu, Ion Pițigoi, pe care nu o mai văzusem   și 15 ani muncă silnică, nicidecum condamnări la moarte.  pentru eternitate.
 români care au informatizat sistemul de irigare. Și când   niciodată. Nici eu, nici familia mea.    Se pare că aceștia au fost transferați din peniten-  Mulțumesc  și  pe  această  cale  doamnei  Doina
 în  Timișoara,  la  Institutul    Politehnic,  s-a  creat  primul   Lotul 3 al rezistenței anticomuniste din Dobro-  ciarele Aiud și Gherla, unde își executau pedepsele, la  Pavel  (nepoata  lui  Gheorghe  Tomoșoiu),  familiilor
 calculator funcționând cu bandă pe casetă, și-a prezentat  gea cuprindea 29 de persoane. Toți au fost judecați și   penitenciarul Timișoara, apoi transportați în zona Lugo-  Marius  Roșculeț  și  Ion  Roșculeț  (nepoți  de  frate  ai
 programul  la  Institutul  de Agricultură  din  București,  la  condamnați prin sentința nr. 557/24 octombrie 1949 a   jului, unde au fost uciși și îngropați în zona Dealul Ciura  lui  Nicolae  Roșculeț),  pentru  fotografiile  aduse  din
 Academia Română de Științe.  Tribunalului Militar Constanța.  (9/10 martie 1950).  istorie în prezent.


 Pag. 56                                                                                                 Pag. 57
   54   55   56   57   58   59   60   61   62   63   64