Page 64 - Morisena7_2017
P. 64
MORISENA, anul II, nr. 3 (7)/2017
din biserică, Sârbii din Sânnicolau care au absolvit cursurile G. Hromadka s-a format în spiritul acesteia. A fost mem-
seminariale de învățători, Sânmiclăușeni sârbi care au absol- bru activ al Tineretului Muncitor Socialist, al Partidului
vit Preparandia din Sombor, Cursanți ai altor școli pedago- Social-Democrat, al Sindicatului Fierarilor și Metalur-
gice născuți în Sânnicolau, Cursanți ai Liceului piaristic din giștilor, temporar și al Partidului Comunist Român în ile-
Timișoara, Sânmiclăușeni, care au absolvit cursurile teologi- galtate. În toate aceste formațiuni a fost un militant activ,
ce din Arad etc. cunoscut pe plan național. El și-a asumat responsabilitatea
Albumul foto Amintiri de la sfârșitul acestei cărți convingerilor și acțiunilor sale politice într-o vreme când
cheamă și îndeamnă tineretul sârb din Sânnicolaul Mare să autoritățile statului român, și în special Siguranța, nu erau
apuce condeiul și aducerea-aminte și din anul 1975, să con- deloc favorabile mișcărilor de stânga.
tinue să cerceteze, să noteze și să publice pentru că acest an Și-a însușit și a fost adeptul unei „Weltanschauung “
1
e mai aproape de noi, contemporanii. Să scrie ca să rămână umaniste, așa cum declară și în cartea de față și cum a
o amintire acestui frumos oraș și distinșilor locuitori, dar dovedit-o până la sfârșitul vieții. A crezut că poate schimba
și ca aducere aminte a acelui harnic monograf, Liubomir ceva acționând politic, militând pentru transformări so-
Stepanov, care a iubit Banatul, zona Mureșului de câmpie, ciale, pentru o viață mai bună, pentru demnitatea umană,
care-și căuta rădăcinile de-a lungul Mureșului, a Arancăi și pentru libertatea omului.
a deja secatei Galațca. Această atitudine, promovată cu consecvență, a
provocat reacții dure atât din partea inamicilor declarați,
* Љубомир Степанов - Весна Рошка, „Срби у Великом cât și din partea „tovarășilor aliați“. Inamicii l-au încarcerat
Семиклушу - Књига прва (до 1975 године)“ / Liubomir la Timișoara și Arad. „Tovarășii de idei“ l-au deportat în
Stepanov - Vesna Roșca - Sârbii din Sânnicolau Mare - Cartea U.R.S.S., la „reconstrucția“ unei țări în care a crezut un
întâi (până în anul 1975), Editura Uniunii Sârbilor din România, timp și la demolarea căreia nu a contribuit cu nimic, la fel
Timișoara, 2016. ca un mare număr de etnici germani din România. S-a apli-
cat principiul vinei colective. Reîntors din U.R.S.S. a fost
Prof. Iavorca Marcov Iorgovan condamnat politic la 20 de ani de muncă silnică, executând
opt ani din pedeapsă în închisorile de la Jilava și Aiud.
Grațiat în 1956 - ca urmare a intervenției unor
Georg Hromadka - Un cronicar personalități marcante ale Partidului Laburist din Marea
Britanie, care, cu ocazia vizitei lui Hrușciov la Londra,
social-democrat* i-au cerut eliberarea unor personalități ale mișcării so-
cial-democrate din răsăritul Europei, aflate în pușcăriile
comuniste la vremea respectivă - a lucrat ani de zile ca re-
Trecutul unei re- dactor la cotidianul bucureștean de limbă germană „Neuer
giuni, al unei comunități Weg“. A reușit să imprime ziarului o ținută elevată.
- naționale, religioase, de Pensionar fiind, în anul 1981 a reușit să emigreze
idei, de interese etc. - face în Republica Federală Germania. A murit la Singen la 12
obiectul muncii istoricilor. aprilie 1985.
Cartea de față însă „Scurta cronică a Banatului Montan“ este scrisă de
dovedește, dacă mai era pe pozițiile unui patriot profund legat de Reșița și de ținutul
necesar, că el, trecutul, pa- montanistic, a unui social-democrat militant, convins până
sionează și nespecialiști. Iar la sfârșitul vieții de justețea opțiunilor sale politice și a
dacă aceștia au fost martori unui etnic german conștient de valoarea contribuției etniei
și participanți activi la des- sale la viața economică, socială și spirituală a României.
fășurarea evenimentelor, Fără a fi împărțită de autor în două părți distincte,
atunci reflecțiile și relatările avem în față în fapt două cronici. Una livrescă, născută din
lor devin relevante atât pen- lecturile autorului, Hromadka selectând datele care i s-au
tru istorici, cât și pentru citi- părut subiectiv relevante pentru istoria Banatului și a ținu-
torii interesați de evenimen- tului său montanistic. Și o cronică trăită, cronica militan-
tele revolute. tului social-democrat Hromadka, nu lipsită de accente po-
Georg Hromadka lemice, valoroasă ca document lăsat de un martor ocular.
s-a născut la 6 iulie 1911 la Lupeni. A crescut însă și și-a
petrecut anii tinereții la Reșița, unul dintre cele mai mari * Georg Hromadka, „Scurtă cronică a Banatului Mon-
și mai importante centre industriale din România anilor in- tan“. Carte apărută în 1995, la București, cu sprijinul Fundației
terbelici. Reșița industrială ca și întregul ținut montanistic „Friedrich Ebert“ din Bonn, Germania, traducere din limba ger-
bănățean au reprezentat și până către jumătatea secolului mană, note și redactare de Rudolf Gräf și Werner Kremm, cu un
al 20-lea (1948, când a avut loc „unificarea“ dintre so- cuvânt înainte de Elke Sabiel.
cial-democrați și comuniști, care a dus la formarea Parti- R. Gräf, W. Kremm
dului Muncitoresc Român) un fief al social-democrației. 1 Viziune asupra lumii (germ.). (N.r.).
Pag. 62

