Page 36 - IMAGINI ETNOGRAFICE
P. 36
01. “Dincă Schiler deputatul ţeran din Gorj cu familia sa” – este o carte poştală
editată pe la începutul secolului trecut şi spre deosebire de alte ilustrate, aici nu am
nici un dubiu privind autenticitatea porturilor purtate de membrii familiei lui
Dincă Schileru, creatorul “costumului” care îi poartă numele.
Dincă Schileru (*6.11.1846 – †3.07.1919), fost deputat liberal în parlamentul
României a rămas în memoria gorjenilor ca un personaj de seamă, cu toate că avea
o reputaţie îndoielnică. Astfel, lui îi sunt imputate o “sumedenie de fărădelegi”,
inclusiv implicarea în jefuirea unei boieroaice de un ghiul de aur (după unele surse
“un inel cu piatră de matostat” cu care Dincă dorea să fie înmormântat) şi
împuşcarea ulterioară a primarului Enache Cartianu, cel care făcuse cadou
femeii ghiulul amintit.
Pe de altă parte, el a fost şi autorul unor fapte caritabile, între care şi construirea
unei şcoli pentru copiii săteniilor, pentru ca aceştia să aibă parte de o pregătire
şcolară mai bună decât a lui, care se rezuma la 42 de zile!
Pe baza “faptelor bune”, Dincă Schileru a fost şi a rămas un personaj admirat de
gorjeni. Într-un cântec mai vechi dedicat lui, el este amintit pe locul al treilea după
alţi doi gorjeni celebrii, Tudor Vladimirescu şi Gheorghe Magheru, prin
versurile:
„Foaie verde matostat
Cine-a fost în Gorj odat‘
A fost Tudor şi Magheru
Şi neica Dincă Scheleru”.
Ilustrata din imagine a apărut în editura Stengel & Co. Dresden, circa 1900.
02. “Rumänische Volkstypen”/”Dinca Schiler deputatul ţeran de Gorj cu familia
sa”. Aceiaşi imagine ca şi în ilustrata precedentă, dar color, este o carte poştală
editată de către Bahnhof und Feldbuchgesellschaft m. b. H. Berlin cu nr. 610 -
55386, în colaborare cu Stengel & Co. Dresden pentru uzul poştei de campanie în
timpul Primului Război Mondial.
Exemplarul din imagine a circulat cu poşta de campanie germană. Ştampila de zi
aplicată pe verso prezintă data de “21.5.18” (1918).
30