Page 40 - IMAGINI ETNOGRAFICE
P. 40
05. “Port din Gorj” – o foarte frumoasă carte poştală ilustrată cu un port popular
feminin din Gorj. Ilustrata face parte dintr-o serie de cărţi poştale editate de Socec
după anul 1905, deoarece are versoul divizat în două, partea din stânga fiind
rezervată pentru corespondenţă şi cea din dreapta pentru adresă, dar nu mai târziu
de anul 1906, an în care s-a trecut de la vechea ortografiere “Bucuresci” la cea
nouă “Bucureşti”.
In imagine avem un port popular festiv, împodobit bogat cu cusături şi ornamente
florale. Ilustrata din imagine a fost publicată circa 1905 cu nr. 85 de către “Socec
& Co. Bucuresci”*.
06. “Port din Gorj” – o altă ilustrată din seria cu porturi populare editate de către
“Socec & Co. Bucuresci”, Cartea poştală alăturată are numürul 146 şi ne prezintă
un port popular bărbătesc.
Are aceleaşi particularităţi ca şi ilustrata anterioară: verso divizat, ortografiere
veche şi poate fi datată ca fiind publicată circa 1905 – 1906.
De remarcat că aici avem un port popular mai vechi. Gorjanul din imagine este
îmbrăcat cu o cămaşe lungă, purtată peste pantalonii largi din pânză albă şi strânsă
la mijloc cu un brâu.
* Una din cele mai prodigioase edituri româneşti de cărţi poştale ilustrate a fost librăria
bucureşteană SOCEC, înfiinţată în 1856 de către Ioan V. Socec, un librar de origine cehă
născut la Săcele în Ardeal. (după unele surse Jan/Johann Venceslav/Wenzel - *30
aprilie/12 mai 1830 - †18/30 septembrie 1896).
34