Page 125 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

pentru români un dușman evident, a avut mari necazuri, totul culminând cu arestarea
și apoi detenția lui vreme de cinci ani. Ca atare, ponoase a avut de tras și familia,
iar în anul 1950 Danița a fost și ea arestată și închisă timp de opt luni. Și nu după
multă vreme, în iunie 1951 a fost deportată în Bărăgan cu un copil de 13 ani, unul de
cinci ani, mezina de câteva luni rămânând acasă, cu bunica.“ S-a întâmplat asta în
România comunistă, ai cărei conducători voiau să fie mai comuniști decât comuniștii
sovietici. Și au reușit.
Dar să revenim la subiect. În România primilor ani de după cel de-al Doilea
Război Mondial, Partidul Comunist Român luptă din răsputeri să se impună pe plan
politic, sprijinit fiind, desigur, de fratele mai mare, Partidul Comunist al Uniunii
Sovietice. Cum zarurile fuseseră aruncate la Yalta, iar România căzuse în sfera de
influență a Uniunii Sovietice, soarta românilor fusese pecetluită. Cu Armata Roșie
staționând în țară, cu experiența și consilierea din partea sovieticilor, România se va
afla ani buni într-o zodie neagră. P.C.R.-ul nu va ezita să utilizeze toate mijloacele
nu numai pentru a-și anihila adversarii politici, respectiv partidele tradiționale, ci și
pentru a-și impune autoritatea asupra populației. Tot ceea ce mișca în țară trebuia să fie
cuprins într-o organizație aflată în subordinea sa. În primăvara anului 1945, sârbii din
Banat activau în cadrul Frontului Antifascist Slav (F.A.S.), organizație componentă
a Frontului Național Democrat, controlată nemijlocit de P.C.R. Conducătorii F.A.S.
au început să organizeze un congres slav, ce trebuia să se țină la Timișoara. Printr-o
manevră a premierului român Petru Groza și după intervenția reprezentanților sovietici
în cadrul Comisiei Interaliate de la București, Misiunea Iugoslavă la București le
cere conducătorilor F.A.S. să dizolve F.A.S. ca organizație politică și să-i regrupeze
pe membri într-o organizație cultural-educativă democratică slavă. Astfel, pe 15
iulie 1945, se ține ședința comitetului de inițiativă a ceea ce avea să devină Uniunea
Asociațiilor Culturale Democrate Slave din România (U.A.C.D.S.R.).
La 28 iunie 1948, a fost publicat documentul Biroului Informativ al Partidelor
Comuniste și Muncitorești, reunit la București, de condamnare a Partidului Comunist
din Iugoslavia și a liderului acestuia, Iosip Broz Tito. Va urma o campanie furibundă,
mai cu seamă în satele cu populație sârbă din Banat. Însuși ministrul de Interne,
Teohari Georgescu, avea să vină la Timișoara și să-i constrângă pe fruntașii sârbi să
difuzeze printre sârbi ideile incriminatoare ale documentului antiiugoslav, de atunci
numit „rezoluție“.
Comitetul executiv al U.A.C.D.S.R. se va reuni într-o ședință pe data de 3 iulie
1948. În cadrul acesteia se va da citire rezoluției Biroului Informativ al Partidelor
Comuniste și Muncitorești. Printre vorbitori va fi și Ioța Sapungin, a cărui intervenție
a fost consemnată în procesul-verbal al întâlnirii: „Tov. Ioța Sapungin, luând
cuvântul, a spus că este incontestabil că poziția pe care noi o vom adopta va merge
în folosul democrației în general. Reacțiunea caută să exploateze populația noastră
în această problemă. Politica îngustă naționalistă nu are nimic comun cu interesele
poporului nostru. Trebuie să facem cunoscută poziția noastră pentru ca să folosească
poporului nostru în orientarea sa justă. Noi știm că imperialiștii vor folosi orice
greșeală, fie și cea mai mică, a lagărului democrat, și de aceea trebuie să adoptăm
o poziție justă, căci suntem răspunzători de felul în care vom îndruma poporul
nostru. Biroul Informativ condamnă P.C. al Iugoslaviei pentru lipsă de disciplină,

123