Page 123 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 123
CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)
Printr-un ordin de informațiuni, emis pe 9 ianuarie 1942, Legiunea de Jandarmi
Timiș-Torontal solicită în teritoriu să se verifice activitatea populației sârbe: „În acest
scop, preoții și învățătorii sârbi țin întruniri fără autorizație.
Aceste întruniri sunt mascate de coruri bisericești cari până acum nu se
observau la sârbi.
Verificați cele de mai sus și anume de unde pornește această preocupare de
coruri, ce se vorbește la întruniri.“
Într-un studiu privind populația de origine sârbă din județ, comandantul
Legiunii de Jandarmi Timiș-Torontal va aminti, printre altele, că „Cercuri culturale
se găsesc în comunele Cenei, Sângeorge, Sânnicolau Mare, Cenad, Becicherecu Mic,
Variaș, Saravale, Sânpetru Mare.
La aceste cercuri au și radio, unde se adună locuitorii, de obicei iau parte
locuitorii mai bogați și intelectualii.“
La un ordin al Legiunii de Jandarmi Timiș-Torontal, plutonierul-major
Gheorghe Gloabă, șeful Sectorului de Jandarmi Sânnicolau Mare, va întocmi un
studiu de două pagini privitor la populația de origine sârbă de pe raza sa de activitate.
Referindu-se la Cenad, el va nota: „În comuna Cenadul Mare, de la 1920 și până
în prezent, populația sârbă este staționară și numără 1335 de suflete.“ În aceeași
localitate există o școală confesională cu cinci învățători sârbi, dintre care unul venit
din Iugoslavia, cu pașaport. Numărul de elevi era de 153. Preotul Bisericii ortodoxe
sârbe din Cenadul Mare era venit tot din Iugoslavia și tot cu pașaport. „Au case de
lectură sârbească atât în comuna Sânnicolau Mare, cât și în comuna Cenadul Mare,
cu o mică bibliotecă, astfel că activitatea acestor cercuri se mărginește numai la
lectură și aranjarea de festivaluri ocazionale. În comuna Cenadul Mare au și clubul
economic sârbesc. Deci activitatea lor este aproape inexistentă.“ Asemenea studii
vor întocmi toți șefii de sectoare.
Într-un asemenea context, în primăvara lui 1943 apar și comitete antifasciste,
mai cu seamă în localități cu populație sârbă majoritară, dar și acolo unde sârbii erau
mai puțini, inclusiv la Cenad. Mulți sârbi vor fugi de înrolare ori chiar vor dezerta
din armată, ascunzându-se apoi sau fugind peste graniță. Întoarcerea armelor de către
România, la 23 august 1944, îi va însufleți pe sârbi. Mulți vor trece în Iugoslavia
pentru a se înrola în armata de partizani a lui Tito și pentru a o elibera de trupele
germane. Reveniți în România, unii dintre ei se vor răzbuna pe autoritățile românești,
chiar pe unii români și șvabi, în unele cazuri ucigând șefii posturilor de jandarmi, așa
cum s-a întâmplat la Giulvăz și Sânpetru Mare (unde ar fi participat și un cenăzean
neidentificat, numit în documente ca fiind Nr. 10 și Zece, dezertor din armata română
și așa-zis partizan; posibil însă ca Zece să fi fost porecla acestuia și anume Zeče, ceea
ce tradus înseamnă Iepuraș). N-au lipsit nici jafurile ori violurile. Și nu în puține
cazuri, erau secondați de ostașii sovietici. Într-o asemenea situație, Legiunea de
Jandarmi Timiș-Torontal, prin ordinul nr. 1135/22 octombrie 1945, solicită unităților
din subordine întocmirea de liste cu foștii partizani repatriați, care au activat în armata
121