Page 163 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 163
CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)
Armament la Cenad
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, prin semnarea de către generalul
german Alfred Jodl, pe 7 mai 1945, a capitulării necondiționate a Germaniei hitleriste,
ale cărei prevederi au intrat în vigoare la 8 mai, nu a însemnat automat instaurarea
liniștii. Și la Cenad, ca de altfel peste tot pe unde s-au purtat lupte, localnicii au căutat
să intre în posesia a diferite arme, pentru a-și asigura protecția lor și a familiilor lor.
Desigur, nu toți, ci doar cei care fie aveau de ce să se teamă, fie au fost mai curajoși,
știindu-se că deținerea de arme vitale fără permis de port armă putea să atragă după
sine pedepse aspre. Dacă cel puțin până la 23 august 1944, șvabii cenăzeni erau cei
suspectați a poseda armament și muniție, după această dată suspecți au devenit sârbii
cenăzeni. Astfel, plutonierul major Grigore Tompa, șeful Postului de Jandarmi Cenad
va raporta pe 2 octombrie 1945, la Secția de Jandarmi Sânnicolau Mare, următoarele:
„a/. Individul Isacov Ioța, din Cenadul Mare, posedă armament și munițiuni,
fiindcă acest individ a conlucrat cu ostașii sovietici, din toamna anului 1944, în
diferite misiuni.
b/. După informațiile obținute, în comuna Cenadul Mare se află armament la
mai mulți locuitori sârbi, însă informatorul nostru nu poate preciza cu numele pe
fiecare, urmând a preciza și acest lucru în curând.
c/. Cum majoritatea sârbilor sunt înscriși în Partidul Comunist, păstrează
armament fără nicio frică, bazați fiindcă pe ei îi protejează rușii.
d/. Ca măsură preventivă, am dat dispozițiuni să se aducă la cunoștința
locuitorilor prin bătaia tobei, ca în termen de două zile toți deținătorii de armament
să-l depună la Postul de Jandarmi, în caz contrar cei ce nu se vor conforma, vor fi
dați în judecată. De la data de 20 septembrie a.c. și până azi, n-a depus nimeni nicio
armă.
e/. În vederea celor de mai sus, vă rugăm să binevoiți a dispune cele ce
credeți de cuviință, ori a se cere ajutor de efectiv, pentru a se purcede la descinderi
domiciliare, la toți bănuiții care dețin armament clandestin, fiindcă numai în felul
acesta se vor putea pune capăt infracțiunilor ce se comit, deoarece numai de la
30 ianuarie 1945 și până la 4 iulie 1945, s-au comis 4 patru asasinate în comuna
Cenadul Mare și Cenadul Vechiu, precum și 3 trei jafuri. Toate asasinatele s-au
comis prin împușcături.“
Raportul va fi însoțit de o listă cu nouă persoane suspectate de a deține arme:
Nedelcov Milan – două pistoale cu pat de os alb;
Dișici Slavco – un pistol cu șase focuri, cu dubă;
161