Page 253 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

Trebuie notat că la Vădeni, comună de care a aparținut localitatea Zagna,
astăzi inexistentă, membrii Asociației Foștilor Deținuți Politici au ridicat în iunie
2002 un monument pe care scrie: „În memoria celor deportați de comuniști în perio-
ada 1951-1964 în lagărul din Zagna, Vădeni - Brăila.“
Iată, în final, un fragment din interviul luat lui Țvetko Mihailov, fost deportat
în Bărăgan 1:
„- Stimate domnule Țvetko Mihailov, cine sunteți dumneavoastră?
- Să încep cu începutul. Sunt născut în comuna Saravale în anul 1947. Mama
era din Cenad, iar tatăl din Saravale. Fiind primul nepot al bunicilor mei din Cenad,
am fost îndrăgit de ei şi mergeam adesea la Cenad cu mare bucurie şi drag. Ca atare,
legătura mea cu Cenadul este foarte strânsă. Mă consider un fiu al acestei comune
frumoase şi prospere. Aici am petrecut câţiva ani ai copilăriei mele şi păstrez cele
mai frumoase amintiri din acea perioadă.
- Ați cunoscut una dintre cele mai negre și zbuciumate perioade din istoria
recentă a României: deportarea în Bărăgan. Ce vă mai amintiți din acea nefastă
zi de Rusalii?
- Legat de deportarea în Bărăgan, pot spune că am fost marcat toată viaţa de
acele nefaste evenimente, rămânându-mi în mintea mea de copil clişee şi imagini de
neşters, putând relata şi acum, după atâţia ani, întâmplările trăite atunci. Tatăl meu
a fost arestat în aprilie 1950 ca titoist, pentru delictul de a fi răspândit publicaţii
interzise de regimul comunist. Mama, fiind însărcinată cu sora mea, care s-a născut
în luna mai 1950, toţi trei am venit la Cenad, la părinţii din partea mamei. În ziua
de Rusalii, mama a aflat că se «ridică» oameni din satele bănăţene şi se îmbarcă în
trenuri de marfă. Ne-a luat în braţe şi fuga acasă, la Saravale. Acolo, casa noastră
a fost sigilată şi nu puteam intra. Mergând la Sfatul popular pentru lămuriri și fiind
şi noi pe lista deportaţilor, am fost îmbarcaţi cu ultimele convoaie, spre o destinaţie
necunoscută.
- Dar din anii petrecuți printre ciulinii Bărăganului?
- În Bărăgan am fost aruncaţi în plin câmp, lângă o căpiţă de spice de grâu,
înconjuraţi de armată şi miliţie. Din cauza lipsurilor îndurate, sora mea de un an şi
câteva luni s-a îmbolnăvit de dizenterie, fiind în pericol să moară. Numai norocul di-
vin a fost că în vechea comună din apropiere a fost un spital şi aşa am fost salvaţi. Dar
spre toamna aceluiaşi an a venit bunica din Cenad şi ne-a... furat, cu complicitatea
unui consătean, pe noi, copiii, iar mama a rămas acolo. Bunicul nostru din Cenad,
fiind un paore cu 10 ha de pământ, a avut o gospodărie onestă, unde am reuşit, prin
grija celor din casă, să ne refacem şi să supravieţuim calvarul Bărăganului. După
un timp, am fost descoperiţi şi miliţia ne-a izgonit din nou în Bărăgan. Aici am ispăşit
în continuare soarta celor deportaţi. Neputând să ne ridicăm o casă, am fost cazaţi
într-o cămăruţă din dispensarul satului Bumbăcari, construit de deportaţi. Aici am
început şcoala cu nişte dascăli minunaţi, care au contribuit la educaţia noastră, a
copiilor deportaţi, fiindcă noi toţi de acolo împărtăşeam aceaşi soartă de oameni

1 Revista „Cenăzeanul“ nr. 3/2014, „A venit bunica din Cenad şi ne-a... furat“, interviul realizat de Dușan
Baiski.
251