Page 258 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 258

Dușan Baiski


                                            ***

              Frontul Plugarilor

              Frontul  Plugarilor  s-a  înființat  în  1933,  la  Deva,  sub  conducerea  lui  Petru
        Groza, fiind o organizație politică de stânga. Scopul declarat al acestuia a fost de a
        mobiliza la luptă masele țărănești pentru apărarea drepturilor și libertăților lor. Ideile
        sale au prins repede în Banat, apoi în întreaga țară. Deocamdată, nu dispunem de o dată
        certă a înființării organizației locale a Frontului Plugarilor la Cenad.
              Primul document aflat în dosarele Frontului Plugarilor cu referire la Cenad este
        o delegație datată Timișoara, 26 aprilie 1945: „Noi, Frontul Plugarilor, [îl delegăm] pe
        prietenul Ciun Tovică cu încă 17 persoane pentru a se deplasa în com. Cenad pentru a
        ajuta acolo la însămânțări. Conform Ord. Dir. Gen. C.F.R. sunt scutiți de plata trenului
        pe C.F.R.“
              Un al document este o situație a reformei agrare în plasa Sânnicolau Mare, fiind
        datat 15 iunie 1945. Cenadul Mare număra 232 de absenteiști, cu 717 ha de pământ
        expropriabil și 178 de case de absenteiști, iar Cenadul Vechi 209 absenteiști, 102 ha de
        pământ expropiabil și 93 de case de absenteiști. Numărul persoanelor îndreptățite să
        primească pământ era de 522, suprafața de teren care li s-a atribuit fiind de 2.310 ha.
               Pe 7 iulie 1945, de la organizația județeană Timiș-Torontal a Frontului Plugarilor
        este trimisă către președintele de plasă Sânnicolau Mare al aceluiași partid o notă prin
        care se solicită verificarea reclamației „...locuitorilor Balthasar Anton și Isacov Velimir
        din comuna Cenadul Vechi contra lui Sporea din comuna Saravale, pentru ridicarea
        cailor, hamurilor și căruței.“ Ce anume s-a întâmplat? Răspunsul îl conține un proces-
        verbal legalizat de notarul V. Constantinescu din Cenadul Vechi, pe 28 iunie 1945,
        document trimis la Timișoara și care a stat la baza notei sus-amintite.
              Pe 26 iulie, cei doi cenăzeni, Balthasar Anton și Isacov Velimir, s-au deplasat
        la Saravale în interes particular. Dar s-au trezit că numitul Sporea din Saravale, pe
        atunci președintele organizației locale a Frontului Plugarilor, le confiscă: doi mânji din
        1944, o iapă murgă cu stea și un armăsar murg cu stea, precum și o căruță, o pereche
        de hamuri complete, un șezut de fier și o furcă de fier. Motivul: bunurile ar fi fost
        ale soției lui Anton, Magdalena Balthasar, decedată. Procesul-verbal era contrasemnat
        de primarul Uncianski. De această situație, pe 27 iunie este sesizat și pretorul Plasei
        Sânnicolau Mare.
              Membrii Frontului Plugarilor vor ține o adunare generală pe data de 10 august
        1945.  La  conducere:  Blagoe  Ioan  –  președinte,  Mihai  Toconiță  –  vicepreședinte,
        Crăciun Ioan – secretar. Dat fiind faptul că în organizație s-au înscris mai mulți sârbi
        și unguri, „Adunarea generală cu unanimitate alege din partea sârbilor pe prietenii:
        Galetin Jivco și Jivici Borislav și din partea ungurilor: Varga Pavel.“ Pe de altă parte,
        fiindcă Ion Isac și-a dat demisia din funcțiile de consilier și casier, în locul său este ales
        Marianuț Nicolae.
              La propunerea președintelui, adunarea aprobă în unanimitate ca Blagoe Ioan
        să înceapă la Primărie demersurile pentru ca Frontului Plugarilor să i se atribuie în
        proprietate casa lui Klemens Adam, absenteist.


        256
   253   254   255   256   257   258   259   260   261   262   263