Page 80 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 80
Dușan Baiski
aprilie 1946 a cetățeanului Iuliu Urmenyi cu privire la arondarea morii absenteiștilor
Weber și Wirozaf, în schimbul reparării și punerii în funcțiune a acesteia, însă în
referat va constata că:
„a. Îi lipsesc elementele necesare unei juste aprecieri a valorii actuale a morii
pentru a se putea pronunța asupra quantumului anual al arenzii.
b. Oferta dlui Iuliu Urmenyi nu pare acceptabilă, deoarece și pentru alte mori
avariate, arendașii și-au luat obligațiunea repunerii în funcțiune a morilor respective,
oferind, în același timp, și o arendă anuală mai mult sau mai puțin importantă.“
La 28 mai 1946, Primăria comunei Cenadul Vechi va certifica faptul că Johann
Weber și soția lui, Theresia Paul, cetățeni români, domiciliați în aceeași comună, la
nr. 161, după data de 12 septembrie 1944, în timpul operațiunilor militare (din Cenad,
n.n.), au locuit la Mönchsdorf din Austria, „...nu a luat parte în calitate de voluntar
în răsboiul împotriva Națiunilor Unite, nu a întreprins niciun fel de acțiune și nu a
avut nicio atitudine potrivnică intereselor Națiunilor Unite și Statului Român.“
La 27 iunie, Johann Weber va trimite un memoriu către Oficiul Bunurilor
Inamice din cadrul Prefecturii Timiș-Torontal pentru deblocarea casei familiale, a
½ din moară și 90 ari de teren agricol. Ca argument va preciza următoarele: „Cum
nu am luat parte în calitate de voluntar în armatele sau organizațiile parlamentare
de orice fel străine la războiul împotriva Națiunilor Unite, nu am întreprins acțiuni
împotriva Națiunilor Unite și a Statului Român și nu am avut nicio atitudine potrivnică
intereselor lor, iar la data de 12 septembrie 1946 am avut reședința în țară, cum se
dovedește cu certificatul comunal nr. 3/114/1946 și fișa personală nr. 149 și 150.
Cum sunt și de cetățenie română, cum se dovedește cu certificatul comunal
nr. 5/147/1946, am convingerea asiguratoare că apreciind legitimitatea motivelor
expuse în memoriul de față, prin care se susține cererea înaintată, veți binevoi a da
o dreaptă soluționare cauzei mele prin deblocarea și restituirea bunurilor mai sus
arătate.“
Mihai Miculescu va trimite pe 8 iulie 1946 o scrisoare adresată prefectului
județului Timiș-Torontal, în care va arăta că la 1 martie 1943 a cumpărat 1/2 din
tractorul absenteistului Johann Gillot. La apariția Legii n r. 91/1944, 1/2 din tractor
va fi blocată. El va scrie: „Subsemnatul fiind de origine etnică română și având
domiciliul stabil în România, ½ cumpărată de mine nu intră în prevederile Legii nr.
91/1944.
Azi, după 3 ani, sunt forțat a preda acest tractor Centrului de Închiriat
Mașini Agricole fără nicio bază legală.“ În final, va solicita să i se lase tractorul
în custodie pentru partea de 1/2 a absenteistului Gillot, pe cealaltă parte de 1/2 el
fiind proprietar de drept. Autoritățile comunale propun și ele ca tractorul să rămână
la Mihai Miculescu. Potrivit copiei după contractul de vânzare-cumpărare a 1/2 din
valoarea tractorului, anexată, Miculescu i-a dat lui Gillot suma de 300.000 de lei.
Miculescu va prelua tractorul, el având permis de conducere. Veniturile și cheltuielile
se împărțeau în două părți egale. Se preciza și faptul că Miculescu, dacă va lucra pe
tractor, nu va primi niciun fel de salariu.
Tot la 8 iulie 1946, Ioan Blagoe, primarul comunei Cenadul Mare, notarul
Coriolan Ionescu și plutonierul-major Grigore Tompa, șeful Postului de Jandarmi,
78