Page 85 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 85

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)


              Pe  2  februarie  1946,  inspectorul  Andrei  Corteanu  din  partea  C.A.S.B.I.,
        primarul Ioan Blagoe și notarul Coriolan Ionescu vor întocmi și semna un proces-
        verbal cu privire la firma lui Anton Klemens, reținut de Armata Roșie și deportat în
        U.R.S.S., care a funcționat până în septembrie 1944, dar pe care, după reocuparea
        comunei de  către  trupele  aliate,  a  fost  găsită  devastată și  nefuncțională. De  fapt,
        era vorba de cârciuma lui Klemenz. „Registrele comerciale au dispărut în timpul
        evenimentelor, din care motiv nu s-a putut stabili capitalul și nici situația creditorilor
        și debitorilor.“
              Tot  pe  2  februarie  1946,  aceiași  trei  oficiali,  respectiv  inspectorul  Andrei
        Corteanu din partea C.A.S.B.I., primarul Ioan Blagoe și notarul Coriolan Ionescu,
        vor scrie și semna un alt proces-verbal, de data aceasta cu privire la prăvălia mixtă
        și cârciuma lui Frank Johann. Aceștia vor nota: „În comuna Cenadul Mare a existat
        până  în  luna  septembrie  1944  întreprinderea  firmei  individuale  Frank  Johann,
        cetățean român care a domiciliat în comună, conform actului nr. 4000 din 31 mai
        1945, eliberat de către Regimentul 5 Vânători P.O., a fost încadrat în acel regiment
        de la 23 august 1944 până la 1 august 1945, în care timp a luptat în Ardeal, Ungaria
        și  Cehoslovacia  contra  trupelor  germano-maghiare,  fiind  decorat  cu  Bărbăție  și
        Credință cl. II cu spadă, prin Or. de zi nr. 199 din 30 mai 1945.“ Și în acest caz,
        firma a fost găsită devastată, fără niciun fel de document pentru stabilirea debitorilor
        și creditorilor.
              Autoritățile locale vor preda în data de 19 martie 1945, pe bază de proces-
        verbal,  un  tractor  marca  „Hanomag“  de  38  H.P.,  nefuncțional,  locuitorilor  Ioan
        Covaci  din  Cenadul  Mare  nr.  290,  Gheorghe  Covaci  din  Cenadul  Mare  nr.  290,
        Gheorghe Covaci din Cenadul Mare nr. 579 și Peter Francesu din Cenadul Mare nr.
        134.
              Însuși  Johann  Frank  va  trimite  la  5  septembrie  1946  o  scrisoare  plină  de
        dramatism, adresată prefectului județului, pe care o redăm aproape integral:
              „Subsemnatul Frank Johann, de profesiune comerciant, domiciliat în comuna
        Cenadul  Mare,  cu  tot  respectul  rog  să  binevoiți  a  dispune  ca  edificiul  nr.  364,
        proprietatea soției mele Magdalena Frank născută Weber, să fie scoasă de sub art. 8
        convenția de armistițiu, din următoarele motive:
              Subsemnatul fiind tot timpul mobilizat în armata română și anume la regimentul
        5 roșiori, am făcut răsboiul atât în Est, cât și în Vest, luptând în contra armatelor
        germano-maghiare,  conform  dovezii  aci  anexate.  Comportarea  mea  în  răsboiul
        din Vest a fost răsplătită de comandanții mei prin acordarea medaliei bărbăție și
        credință cu spadă cl. II.
              În timp ce eu mă aflam pe front, soția mea și copiii, rămași de capul lor – în
        cursul luptelor de stradă ce au avut loc în comuna Cenadul Mare în luna octombrie
        1944, de frică și neștiind ce fac și, mai bine zis, neavând în acel moment de groază ce
        face, au părăsit casa și, alăturându-se părinților, ei au părăsit țara, reîntorcându-se
        în iunie 1945.
              În  această  situație,  când  în  fața  dovezilor  prezentate  de  mine  și  conform
        dispozițiunilor legale, comitetul local de reformă agrară din localitate, m-au exceptat


                                                                                83
   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89   90