Page 81 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 81
CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)
întocmesc și semnează un proces-verbal cu privire la „...cerealele aparținând
absenteiștilor germani și anume 20.969 kgr grâu, 29.300 kgr porumb și 6.000 kgr
orz au fost ridicate de către delegații S.K.K.-ului, sub conducerea locuitorului Isacov
Ioța.
Pentru cantitatea de 23.500 kgr porumb, grâu 8.000 și orz, care s-a predat în
comun cu Primăria comunei Cenadul Vechi am primit actele anexate, iar pentru rest
nu s-a primit niciun act.“ Mai concret, nu s-au primit documente justificative privind
preluarea pentru 20 de vaci, șase cai, 11 porci și 13 butoaie. Au fost considerați
absenteiști și următorii (care au rămas fără vaci): Milca Sarafolean, Ion Vingan, Ioan
Ștefan, Maria Steflea, Catița Nicolae, Constantin Dogojie, Mișa Iochici, Ion Regep,
Mihai Soceriu, Ion Vingan, Ion Folea, Vasile Funar, Sreda Giuricin, Petru Sârbu,
Terezia Pavlovici, Gheorghe Iovan, Traian Uncian, Tănase Regep, Dimitrie Dogojie.
Fără cai au rămas: Mihai Zichici, Maria Perian, Roxa Muntean, Vichentie Boran,
Marcov Milorad, iar fără porci: Nicolae Tulean, Milca Sarafolean, Vasile Muntean,
Florica Radu, Terente Târziu, Ana Muntean, Gheorghe Dehelean, Paulina Mizu,
Marinco Uglieșin, Béla Lőrinc.
În memoriul din 8 iulie 1946 către autoritățile superioare, Primăria comunei
Cenadul Vechi va preciza că „s-a predat din această comună în contul Art. 8 Conv.
de Armistițiu un număr de 15 buc. vaci din care la 10 martie 1945 un număr de 6 buc.
vaci în baza ord. Pret. Plășii nr. 562/1945 alăturat în copie, și la 22 septembrie 1945
un număr de 9 buc. vaci în baza procesului-verbal încheiat de organele comunale
și delegat, alăturat în copie, deasemeni constată că prin actul din 19 august 1945
încheiat de organele comunale și reprezentantul C.A.C. s-au predat în contul Art. 8
din Conv. de Armistițiu din această comună un număr total de 16 buc. porci fabricei
de conserve Ioan Korneli din Sânnicolau Mare.“
În procesul-verbal din 15 august 1945, taxatorul vamal Pompiliu Bucurescu
va scrie: „Magazinul de fierărie și băcănie a lui Waltrich și Wolf, situat la casa cu
nr. 17. - Ambii proprietari au fugit din țară odată cu trupele germane, fără a se mai
înapoia până în prezent. - În magazin n-a mai rămas nimic din cauza luptelor și
imobilul a fost distrus.“
Inginerul agricol N. König din Timișoara va trimite pe 29 august 1946, după un
control la Cenadul Mare și Cenadul Vechi, un referat către șeful Oficiului Bunurilor
Inamice de pe lângă Prefectura Timiș-Torontal. El va scrie: „Cu ocazia acestui
control, am aflat următoarele tractoare C.A.S.B.I. cari deși au aprobarea dvoastră
recentă, nu au plătit nici până astăzi nimic pentru folosirea acestor tractoare.
Tractorul Hanomag 40 H.P. fost proprietate a absenteistului Gillot Johann pe
care(-l) deține din 15 II 945, arenda este fixată în sumă de 1.000.000. lei.
Tractorul Lanz Buldog 25 H.P. fost proprietatea absenteistului Balthasar
Anton închiria(t) cu suma de 500.000 lei.
Primul este în folosința locuitorului Miculescu Mihai, iar Lanz Buldogul de
Teodor Anuichi, ambii din comuna Cenadul Mare.
Ca orientare trebuie să menționez că C.I.M.A. (Centrul de Închiriat Mașini
Agricole, n.n.) a închiriat tractoarele cu suma cel puțin dublu cu plata anterioară.“
79