Page 91 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

Blestemul frontierei

Pr. Gheorghe Cotoșman , preluând informația de la Szentkláray Jenö , va scrie
1
2
că „... la 1762 au fost ridicate din comună și cele 19 familii maghiare (imigrate aici
după 1717) și așezate la Zombor. După 1762 și până la începutul veac. XX, precum
dovedesc statisticile, n-a mai existat nicio familie ungurească în Cenad. Ungurii de
astăzi, puțini câți sunt, în raport cu populația comunei, provin din servitorii de la
domeniul renegatei și apostatei ducese Mileva de San Marco, numărul lor crescând
mult după război, în era românească...“ Și tot Cotoșman va nota: „Comunei Cenad îi
aparțin cătunele: Secea și Tarnoc; odăile: Iulia și Ioan, precum și pustele: Anastasia,
Begova, Bucova, Cicichet și Slatina. Cătunele Secea și Tarnoc, locuite în bună parte
de unguri, au aparținut în era ungurească comunei politice Apátfalva, de pe malul
drept al Mureșului, azi în Ungaria. După războiu, rămânând pe teritoriul României,
cele două cătune au fost anexate comunei politice Cenadul Mare. Prin exodul
ungurilor din aceste cătune s-a dublat populația maghiară a Cenadului.“
Iată și evoluția numerică a maghiarilor, cu observația că la Cotoșman aceștia
apar în statistici abia în 1900, dovadă că a păcătuit și el de naționalismul tipic
monografilor români din Banat dintre cele două războaie mondiale (în paranteze,
sursa informațiilor), reacție absolut normală având în vedere păcatele similare de
până atunci ale monografilor maghiari:

1 Pr. Gheorghe Cotoșman – „Comuna și bisericile din Giridava-Morisena-Cenad“, 1935
(reeditată în 2009).
2 S-a născut în 1843, în localitatea Törökbecse (astăzi Novi Bečej, Serbia), fiind trecut în
registrul de stare civilă ca fiind Eugen Nedits, fiul al unui sârb catolic și al unei mame unguroaice.
Termină școala primară la Franyova (azi Vranjevo) în limba sârbă, iar gimnaziul la Nagybecskerek
(Zrenjanin) în limba germană. Bacalaureatul îl va susține la colegiul piarist din Szeged. În 1866, cu
prilejul hirotonisirii sale ca preot, își va schimba numele în Szentkláray Jenö. Va deveni membru ales
al Academiei Maghiare de Științe (1882), va fi profesor universitar la Catedra de istorie contemporană
a Ungariei (Budapesta, 1883). În 1885, devine membru al Societății Științifice din Serbia (Academia
Sârbă). În 1910, Societatea culturală „Matica Srpska“ (Matca Sârbească), cea mai importantă instituție
științifică a sârbilor din Ungaria, îl alege drept membru de onoare. În 1893 va fi numit canonic la Cenad,
iar în 1895 abate. Se va stinge din viață în 1895, ca prepozit al capitlului de Cenad, și va fi înmormântat
în cripta Domului romano-catolic din Timișoara. Printre lucrările sale axate pe istorie se va număra
și istoria diecezei de Cenad și viața Sfântului Gerhard, a bisericii sârbe din Ungaria și a prezenței
românilor în regiune în secolul al XVIII-lea.
89