Page 44 - Jazz
P. 44

care tot vorbim şi nu mai terminăm să o facem a insinuat o altă oglindă paralelă celei dintâi şi m-a sortit prizonier
     al unei nemulţumite şi neliniştite răsuciri, pentru că ceea ce se reflectase hidos, grotesc şi bolnav în prima perioadă

                istorică , se regăsea, distorsionat şi difuz în epoca postrevoluţionară, avea amestecul de purităţi şi urme de
      arsură, ecourile tenebroase şi halucinante din Silver Suite a lui Oregon, feţele ipocrite ale vechilor şi noilor arivişti,
      privirile lor rapace de băgăreţi omniprezenţi cu mofturi simandicoase, zâmbetele arogante şi pâcla din spatele lor,

        nevăzută de ei, pe care pâlpâie frescele vii cu demoni şi pitici mortuari, cortegiul care aşteaptă clipa din urmă ca
     să înhaţe ceea ce acum nu se întrevede şi pare de neînchipuit. Sunetul scurt şi implacabil pe care-l face Recycle Bin

          când se goleşte. Îmi vine şi mie să scriu şi să îmi descarc toate anxietăţile acumulate din neliniştea zvârcolirilor
           între sticlele corodate ale oglinzilor şi să-mi pun o întrebare asupra rostului acestui gest şi-mi amintesc de acel
         « Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul
           de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost” a lui Octavian Paler. Şi ce a mai rămas din copilul care am
      fost ? Poate aplecarea spre joaca pasionată cu muzica, plăcerea de colecţionar satisfăcută prin pirateria pe Internet,
     descărcatul de torrenţi şi iscoditul prin crăpătura site-urilor de muzică şi film. Asta n-a reuşit să mi-o fure Epoca de
      aur sau actuala Epoca de plastic. Ascult Ecotopia şi superbul pictural Green and Golden de pe albumul Beyond words,
       cu arhitectura sa simfonică îmbinată în crochiurile unei instrumentaţii luxuriante şi mă gândesc că folosesc totuşi
      cuvinte iar ceea ce simt acum se afla chiar ...dincolo de cuvinte. Şi ascult apoi Crossing, un album cu inflexiuni de
       New Phonic Art, cu reveniri în melodic prin broderia pianului şi accentele percuţiei, fraze muzicale şi interogaţii,
         îndeosebi în Kronach Waltz, o piesă care poate sugera scene din filmele lui Fellini. Şi îmi dau seama că trebuie să

                           închei fiindcă şi aşa am tastat un număr prea mare de semne. Rămân oare ele totuşi, nişte semne ?

                                                                                      RALPH
                                                                                      TOWNER

44
   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48   49