Page 40 - Jazz

TIMIŞOARA 2003 Pasajul dintre cuvinte - Oregon

Într-un fragment de pseudojurnal i-am scris domnişoarei Elvira: Mi-am terminat ziua de lucru şi până
mâine pot trândăvi aşa încât, ştiind că te apropii de computer doar seara târziu voi încerca să revin după ora
22. Poate, de data asta, am noroc.

Mâine revin la birou probabil după ora 10,30 şi la fel de probabil voi sta până seara târziu când e
momentul să fotografiez din interior, prin cadrul ferestrei fragmentul de stradă în lumina gălbui obscură a

luminatoarelor, cu arborii şi vegetaţia care acoperă parţial clădirea de pe celălalt mal al Begăi, ştii tu cum e cu
lumea în care ne învârtim, e de speriat ce ofertă de a ne înghiţii cu totul chiar şi în weekend. Dar mâine, având

prilejul de a fi mai ferit de zumzetul activităţi din biroul vecin, pot asculta din nou o trupă care m-a fascinat
întotdeauna. În timp ce chinui tastatura calculatorului alunecând prin diverse pagini parţial finalizate, sorb câte

o înghiţitură din cana de cafea, privesc pe fereastră, mă pregătesc să primesc prieteni şi în mod sigur o iau mai
moale, deşi parcă tocmai de-asta mi-e frică...

Apoi, dacă mă satur de trândăveala zilei de duminică, mi-am propus solemn să trag o raită cu maşina
prin împrejurimi, indiferent de vreme, să ascult Oregon (în maşină sună teribil) şi să rulez pe drumuri

lăturalnice, încet, privind peisajul ca pe un element secundar al acestui fel de film privat, un fundal vizual care
să dea o intensitate complexă muzicii, fuziunea dintre viaţa anonimă a acestui happening, derulată pe suprafaţa

unui timp aleatoriu.
Şi iată cum se înfiripă un jurnal (niciodată n-am reuşit să fiu consecvent într-o astfel de încercare) cu

ajutorul unui “interlocutor” care să mă incite la comunicare, deşi acest “partener de dialog” pare mai degrabă
să bifeze prin retur mesajele mele şi pare, din profilul întrezărit de-a lungul timpului, o fantomă complexantă,

ironică şi dezarmantă.

40