Page 122 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Dușan Baiski

Prețul fierului a rămas aproape neschimbat, drept pentru care comercianții de
obiecte și unelte din fier și-au văzut afacerile amenințate de faliment, una chiar falimentând.
Posesorii de automobile și-au restrâns deplasările cu mașinile „...din
cauza restrângerei afacerilor, scumpirei benzinei etc. Petrolul se folosește la
tractoare pentru treerat și de populația rurală pentru luminat. Din cauza scăderii
prețurilor cerealelor, tractoarele și motoarele lucrează prea scump, din care cauză
proprietarii acestor mașini au lucrat pe timpul treerelui prea puțin și, fiind partea
cea mai mare din ei plină de datorii, au ajuns într-o situație critică. Populația
rurală și-a redus necesitățile de luminat, în schimb o bună parte a populației dela
orașe a revenit la lampele de petrol nemaiavând mijloacele materiale pentru a
plăti curentul electric.“
S-a înregistrat și un faliment.
Desigur, într-o asemenea situație, s-a diminuat și comerțul de coloniale,
populația restrângându-și cumpărăturile la strictul necesar. Detailiștii din domeniu
s-au văzut obligați să-și procure marfa de la angrosiști cu bani cheș, ceea ce a
însemnat blocarea capitalului. Altfel spus, cumpărau marfă puțină și abia rezistau
de la o zi sau alta. „În general, persoanele care trăiesc în comerț sunt foarte
abătute și nu văd nici o cale pe care s-ar putea salva din actuala criză. Impozitele
sunt prea mari și cei mai mulți le achită din capital și nu din venit, mulți chiar sunt
obligați să contracteze datorii pentru a plăti impozitele și taxele restante.“
Din lipsă de piață de desfacere, firmele din domeniul industrial și-au restrâns
activitatea la minimum, o bună parte intenționând să-și sisteze activitatea de la 1
ianuarie 1932. Cele din industria lemnului au rămas cu marfa pe stoc, au oprit
aproape complet exploatările și lucrau la o capacitate aproape de 1/20.
„...cu foarte puține excepții, toate exploatările miniere au fost suspendate,
lucrările mărginindu-se la supravegherea minelor și galeriilor. Desfacerea la intern
este aproape nulă, deoarece fabricile fac cele mai mari economii la combustibil,
iar mare parte fiindcă lucrează cu capacitate redusă.“
Chiar dacă au profitat de scăderea prețului la bumbac și „...au fost discret
ocupate până toamna“, fabricile de pânzeturi s-au trezit și ele cu marfă pe stoc,
deoarece rar își mai găseau detailiști și angrosiști ce prezentau destulă garanție,
unele anunțând chiar sistarea activității.
Industria materialelor de construcții, deși a redus prețurile, lucra la un sfert
din capacitate, fiindcă nu se mai construia nimic.
Cei mai atinși de criză au fost însă meseriașii, îndeosebi cei care confecționau
articole țărănești, respectiv cojocarii, căciularii, păpucarii, cizmarii, rotarii, fierarii
etc. Foarte mulți au renunțat la brevetele de industrie. Și mai rău stăteau cei care
lucrau pentru populația de la oraș, aceștia nemaiputându-și încasa contravaloarea
produselor de la funcționari, cei din urmă fiind foarte afectați de reducerea și
achitarea neregulată a salariilor.
Desigur, de efectele crizei n-au scăpat nici băncile, populația pierzându-și
încrederea în ele și ridicându-și depozitele. „Multe s-au salvat numai împrejurării
că au silit publicul a accepta o replătire la diferite termene, deși depozitele
au fost făcute la vedere. Publicul a arătat relativ destul bun simț și înțelegere
a situației. Majoritatea băncilor din județ este foarte interesată la soluția ce se
va da reglementării datoriilor țărănești. Cele mai multe se văd într-o situație
120