Page 125 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Lugoj - Studii monografice

2/ Să se adauge la legea pentru protecția muncii naționale un articol
unic în favorul meseriașilor, comercianților și muncitorilor de limba și legea
românească.-
3/ Descentralizarea oficiului de licitații pentru că micii meseriași nu pot
face cheltueli și drumuri pe la București.-
4/ Aducerea unui art. unic prin care să se salveze, în cadrul legii de
conversiune, depunerile reuniunilor de meseriași din care au susținut în special
căminurile de ucenici.-
5/ Să se modifice legea asigurărilor sociale în așa fel, ca asigurarea
patronilor să nu fie obligatorie, ci facultativă, apoi să fie scutiți patronii de a
plăti 7 zile de boală muncitorilor asigurați.-
6/ Ministerul Muncii, să deschidă în fiecare capitală de județ câte un
cămin pentru ucenici și să sprijinească actualele cămine pentru ucenici.-
7/ În chestiuni profesionale și la conferirea decorațiilor să se ceară avizul
centralei și a Reuniunilor respective.-
8/ Casa școalelor din București să dispue prin centrala Reuniuniilor,
biblioteci și tablouri patriotice, tuturor reuniunilor din Ardeal și Banat.-
9/ Să se trimită din Ardeal pentru specializare, în străinătate, numai tineri
de limba și legea românească.-
10/ Toate autoritățile publice, în special bisericile românești, să favorizeze
numai meseriașilor, comercianților și industriașilor români.“
O puternică notă naționalistă o relevă și documentul pe care l-a trimis
Camera de Muncă Timișoara către Primăria Lugoj la 16 ianuarie 1934, meseriașii
de alte naționalități fiind primii de vină pentru greutățile „cu cari au de luptat
meseriașii români“. Abia pe urmă se amintește de numărul mare de „clandestini“
(munca la negru), de faptul că „nu primesc comenzi nici din partea particularilor
și nici din partea autorităților“.
Iată ce anume mai solicită Camera de Muncă Timișoara:
„În scopul de a putea da posibilitatea acestora de a participa la licitațiile
publice, cu onoare Vă rugăm să binevoiți a aduce la cunoștința Camerei de
Muncă Timișoara toate licitațiile publice cari se țin la instituția Dv. în vederea
aprovizionării cu diferite furnituri sau lucrări.
Camera de Muncă primind anunțurile despre licitațiile publicate de Dv.
va lua contact cu meseriașii români, cu asociațiile și sindicatele acestora, îi va
îndruma ca să se asocieze între ei ori să pună fiecare capital necesar pentru a
putea satisface condițiile impuse prin caietul de sarcini.
În cazul când acești meseriași individuali sau chiar asociațiile ori
sindicatele acestora nu ar putea face față tuturor condițiilor caietului de sarcini,
Camera îi va ajuta și cu mijloacele materiale.“
Și parcă pentru a dovedi încă o dată că nu conduceau o instituție pentru
toți cetățenii Banatului, în general, și ai Lugojului, în particular, semnatarii
documentului, președintele și secretarul Camerei de Muncă, aveau să accentueze:
„Apelăm la fiecare bun român de a ne da tot concursul pentru a duce la
îndeplinire scopul urmărit de noi, adică să dăm posibilitatea bietului meseriaș român
să fie dacă nu mai sus, cel puțin pe aceeași treaptă cu meseriașii minoritari.“

123