Page 219 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Lugoj - Studii monografice

periferiilor este foarte slab, deci s-a ivit necesitatea înființării unei surse noui de
forță electrică, care deoparte ar descărca Uzina existentă, de altă parte ar da
posibilitatea de a produce curent alternativ.
Văzând că forța hidraulică pe lângă Moara Spănească produce cca 120-
180 C.P. și prin urmare o forță electrică care ar costa prin motoare cca 2.000.000
Lei, este cert că oferta noastră modificată de mai jos ar fi foarte convenabilă și
în cazul dacă mai socotim investițiunile necesare.
Oferim deci spre vânzare toate terenurile, clădirile și instalațiunile
împreună cu instalațiunile hidraulice pe lângă așa numita Moară Spănească,
cu toate drepturile și servitutele, cari fac proprietatea noastră cu prețul de
2.000.000 Lei, din care sumă se va plăti Lei 200.000 la încheierea contractului,
iar 1.800.000 Lei în 6 rate egale anuale de câte 300.000 Lei. După restul prețului
Orașul va plăti 2% peste scontul Băncii Naționale.“
„Buletinul Oficial al jud. Severin“ nr. 26/12 iunie 1943 (publicație
săptămânală, ce apărea în fiecare marți, la Lugoj), a publicat „Regulamentul
interior al Uzinei electrice com. Lugoj“, votat de către Consiliul Comunal
Lugoj în ședința din 31 ianuarie 1934 și aprobat de Prefectura jud. Severin la
19 martie 1934. Potrivit acestuia, personalul administrativ era încadrat conform
„Statutului Funcționarilor publici“, bucurându-se de dreptul la pensie. La
rândul său, personalul tehnic inferior și muncitorii se bucurau de beneficiile
legilor muncitorești. Fiecare angajat trebuia să aibă un cazier cuprinzând toate
datele privitoare la persoana sa, respectiv: diplomă, certificate de studii, decrete
sau hotărâri de numiri sau avansări, acte despre situația militară, certificate
de naționalitate, moralitate, carte de lucru etc. Consiliul Comunal putea face
reduceri la tariful pentru curentul electric consumat de angajații uzinei. Casierul
și magazionerul trebuiau să depună o garanție egală cu leafa pe doi ani.
Seara, funcționa un serviciu permanent de inspecție, prin permutări
succesive între montori. Montorii aveau obligația de a presta acest serviciu fără a
se bucura de vreo recompensă în plus. Montorul de serviciu era obligat să plece
spre a înlătura defectul ivit, la orice oră din noapte. Tot montorii trebuiau să facă
inspecții la teatrul comunal și la petreceri, însă pentru asta primeau onorarii după
cum urmează: la teatru - 25 de lei după-amiază și 50 de lei seara; la petreceri –
50 de lei după-amiaza și 100 de lei noaptea. Onorariile erau plătite obligatoriu
înainte de spectacol sau petrecere, în caz contrar montorul având dreptul să
oprească furnizarea cu energie electrică.
Angajații, exclusiv cetățeni români, ai Uzinei electrice care-și defăimau
în public superiorii ori colportau știri care atingeau autoritatea și prestigiul
serviciului, puteau fi concediați. Niciun angajat nu avea voie să facă parte din
vreo organizație, indiferent de natura acesteia. Muncitorii care nu se comportau
cuviincios față de superiorii lor și în afara serviciului, aveau o purtare incorectă
sau dacă erau periculoși pentru siguranța statului putea fi imediat concediați.
Ceea ce astăzi poate suna ciudat, pe vremea aceea Uzina electrică avea
dreptul de a instala suporturi de conducte și ancore pe acoperișurile clădirilor
publice, dar și particulare. De asemenea, putea așeza suporturi de lămpi, brațe
217