Page 91 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Lugoj - Studii monografice

Art. 11. România consimte să acorde, sub controlul statului român,
comunităţilor secuilor şi saşilor, în Transilvania, autonomia locală, în ce
priveşte chestiunile religioase şi şcolare.
Art. 12. România consimte ca, în măsura în care stipulaţiile articolelor
precedente privesc persoane aparţinând unor minorităţi de rasă, de religie sau
de limbă, aceste stipulaţiuni să constituie obligaţiuni de interes internaţional şi
să fie puse sub garanţia Societăţii Naţiunilor. Ele nu vor putea fi modificate fără
asentimentul majorităţii Consiliului Societăţii Naţiunilor.“
Desigur, România dobândise un teritoriu imens, însă cu tot cu problemele
aferente, prea puțin cunoscute în mod real în Regatul României, de unde și
frustrarea pe care au resimțit-o, curând, românii ardeleni și bănățeni, sistematic
evitați sau chiar înlăturați din viața administrativă și politică a României Mari,
în locul lor fiind impusă de București o adevărată armată de funcționari care nu
erau mai deloc racordați la ceea ce însemnau, de fapt, realitățile din Transilvania,
Banat etc. Fiindcă, înaintea Bucureștiului, Budapesta avusese grijă să încâlcească
astfel lucrurile încât să fie în favoarea sa, conform principiului divide et impera
(atribuit regelui Filip al II-lea al Macedoniei, 382-336 î. Hr.) Desigur, în cele din
urmă, marile puteri au decis, micile state europene reprezentate la Conferința de
pace de la Paris din 1919 aflându-se acolo mai mult pentru decor.
Ministrul I. Popovici mai scria:
„Prezența unor asociații și secte religioase, a căror doctrină și ritual nu
se încadrează în ideologia acestui Neam, creează un pericol continuu, nu numai
în raporturile cu biserica dominantă, dar chiar din punct de vedere național și
de Stat.
În general, aceste secte denumite și asociații religioase interzise sau
autorizate să funcționeze în prezent (baptiștii, adventiștii și creștinii după
evanghelie) sunt de origine străină, transplantate în țara noastră prin acțiunea
de prozelitism desfășurată pe plan internațional de aceia cari țintesc disolvarea
unității noastre naționale, ce are la bază integritatea credinței.“
Autorul anonim al articolului din „Foaia Diecezană“ notează:
„Au fost apoi în Țară la noi protectori de-ai sectarilor, ca acel Henry
Barbusse și alții, cari au călătorit liber, au dat injocțiuni , au exercitat presiuni,
2
1
și cu toate acestea nu s’a desmeticit nimeni. Ponosul a rămas pe capul Bisericii,
adică al urgisiților de preoți. […]
Cunoaștem din Caransebeș cazul unui soldat sectar care a purtat arma
la gât, așa cum i-au pus-o camarazii, dar nu a vrut, în ruptul capului, să pună
mâna pe ea. Iar reversul monedei: «sub ocupația sovietică asociațiile religioase
arătate și sectele în general s’au bucurat de un regim de favoare… Predicatorii
baptiști din Basarabia au primit însărcinări importante dela sovietici, casele de
rugăciuni baptiste servind în același timp pentru cluburile bolșevice». Ceeace
dealtfel cunoaștem și din alte mărturii…“

1 Henri Barbusse (1873-1935) - prozator francez, militant comunist și pacifist. Membru al Partidului
Comunist Francez din anul 1923. A decedat la Moscova.
2 INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin
precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. Injonction (DEX).
89