Page 90 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Dușan Baiski

Mitropoliții și episcopii Bisericei ortodoxe române se vor alege potrivit
unei singure legi speciale.
Raporturile dintre diferitele culte și Stat se vor stabili prin lege.“
Oamenii regimului lui Ion Antonescu au elaborat trei măsuri legislative
de interzicere a trei denominaţiuni neoprotestante, respectiv baptiștii, adventiștii
de ziua a șaptea și creștinii după Evanghelie. Prima decizie, luată la 9 septembrie
1940, a fost însă abrogată la 19 septembrie 1940. A doua desfiinţare s-a impus
prin Legea nr. 927 din 28 decembrie 1942, iar a treia prin Legea nr. 431 din
28 iunie 1943, aceasta din urmă reiterând măsura precedentă și desfiinţând şi
institutele educative, culturale, şcolare sau filantropice ale asociaţiilor religioase,
iar bunurile acestora, precum şi ale persoanelor juridice care au sprijinit aceste
asociaţii, trecând în patrimoniul statutului român.
„Foaia Diecezană“, organul oficial al eparhiei ortodoxe române a
Caransebeșului (redactor responsabil: Nicolae Cornean, consilier eparhial), titra
în chiar deschiderea nr. 3/17 ianuarie 1943: „Sectele sunt și rămân desființate“,
publicând apoi, integral, Decretul-lege nr. 927/28 decembrie 1943, apărut în
„Monitorul Oficial“ nr. 305/30 decembrie 1943, sub semnătura prof. I. Petrovici,
ministrul culturii naționale și cultelor, și a lui Antonescu, mareșal al României
și conducător al Statului. Va fi publicat și un amplu extras din argumentația
ministrului Petrovici la edificarea acestui act normativ. Printre altele:
„Ca urmare a tratatului minorităților impus de războiul din 1914-1918,
un curent de libertate exagerată și de anarhie spirituală și-a putut deschide drum
în toate sectoarele vieței noastre publice, amenințând însăși ființa Neamului.“
Desigur, autorul se referă la „Tratatul privind minoritățile“, semnat de
România la Paris, pe 9 decembrie 1919, unde se stipula foarte clar:
„ Art. 8. Toţi supuşii români vor fi egali în faţa legii şi se vor bucura
de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, de limbă sau de
religie.
Deosebirea de religie, de credinţă sau de confesiune nu va putea fi o
piedică pentru nici un supus român cu privire la folosinţa drepturilor sale civile
şi politice, în special la admiterea în serviciile publice, în funcţiuni şi onoruri
sau la exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii.
Nu se va edita nici o restricţiune contra liberei întrebuinţări de către
vreun supus român a vreunei limbi oarecare, fie în relaţiunile private sau
comerciale, fie în materie de religie, de presă sau de publicaţiuni de orice natură,
fie în întrunirile publice.
Cu toată stabilirea de către guvernul român a unei limbi oficiale, se vor
face înlesniri raţionale supuşilor români de altă limbă decât cea română, pentru
întrebuinţarea limbei lor, fie oral, fie în scris, înaintea tribunalelor.
Art. 9. Supuşii români aparţinând unor minorităţi etnice, de religie sau
de limbă, se vor bucura de acelaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi
în fapt, ca şi ceilalţi supuşi români. Ei vor avea, în special, un drept egal de a
înfiinţa, conduce şi controla, pe spesele lor, instituţiuni de binefacere, religioase
sau sociale, şcoli şi alte stabilimente de educaţie, cu dreptul de a întrebuinţa
limba lor proprie şi de a exercita liber religiunea lor.
[...]

88