Page 66 - morisena13_19
P. 66

MORISENA, anul IV, nr. 1 (13)/2019



        total  diferit.  Sunt  însă  conștient  de  faptul  că  multe  standardizate.  Numeroase  practici  și  tradiții  de  acest
        idei  ale  timpului,  care  în  condițiile  socio-economico-  gen erau chiar mai vechi, fiind experimentate anterior la
        politice  de  atunci  promiteau  să  devină  premize  pentru  Viena. Funcționarii erau angajați în cadrul unor proceduri
        bunăstarea  statului,  inclusiv  o  parte  din  metodele  de concurs, așa cum, în anumite branșe, se mai practică
        aplicate în acele vremuri pentru a pune toate la cale nu  și azi. Timpii de lucru erau normați, de asemenea timpul
        mai sunt aplicabile într-o societate de astăzi. Căci mediul  liber  și  vacanțele/concediile.  S-au  acordat  și  concedii
        socio-economic  și  politic  s-a  schimbat,  fundamental  pentru  rezolvarea  unor  probleme  personale,  cu  părinții
        schimbate sunt și viziunile și nevoile sociale. Dar avem  rămași acasă, pentru tratamente post-boli sau -operații.
        azi și o altă accepțiune despre politică. Pe de altă parte:  Existau și concedii pentru cure balneare.
        existau  încă  de  atunci  practici  care  sunt  aplicate  și  azi   Salariile  erau  fixe,  dar  puteau  fi  și  mărite,  dacă
        în administrație. E deci important să cunoști rădăcinile  creștea  volumul  de  muncă  ce  trebuia  prestat.  Existau
        acelor  practici,  actuale  și  azi,  dacă  vrei  să  progresezi  sporuri de salarii, pensii, dar și ajutoare bănești pentru
        realmente.  Tema  ar  putea  să  aibă  deci  o  relevanță  pur  înmormântări sau pentru copiii rămași orfani. Funcționarii
        istorică, dar are potențialul de a explica unele fațete ale  plăteau  taxe.  Funcționarii  fiscali  răspundeau  cu  averea
        practicilor și evoluțiilor ulterioare în administrație. Chiar  pentru  corectitudinea  socotelilor  lor.  În  caz  de  transfer
        este surprinzător să afli cât de multe din cele pe care azi  sau la încheierea definitivă a serviciului li se elibereau
        le  punem  în  legătură  cu  termeni  gen  „administrație!”  funcționarilor  habsburgici  Confirmări  pentru  Timpul
        și  „birocrație”  erau  termeni  curenți  și  firești  încă  din  Lucrat „spre o bună folosință”.
        secolul al 18-lea. Inițial, în timpul cercetării literaturii de   Pentru mine era chiar captivant să descopăr cine au
        specialitate, aveam impresia că, lipsindu-ne texte juridice  fost acești funcționari habsburgici, de unde veneau, cum
        în  formă  tipărită  –  ele  au  început  să  apară  abia  mai  erau recrutați, care era gradul lor de pregătire, ce se aștepta
        târziu, pe vremea împăratului Joseph al II-lea, urmând să  de la ei din partea statului, care le-a fost motivația de a pleca
        prindă volum și cantitate în epoca împăratului Franz al  în Banatul „străin” lor, care le-au fost legăturile sociale și
        II-lea – aveam deci impresia la început, că în vremurile  familiale, cum le-a afectat serviciul viața particulară și ce
        timpurii  ale  dominației  habsburgice  în  Banat  se  ducea  influență avea serviciul în general asupra vieții lor, care
        lipsă  de  reglementări  pentru  desfășurarea  proceselor  le-au fost competențele, cum comunicau între ei și cum se
        administrative.  Doream  să  aflăm  dacă  avem  dreptate  înțelegeau cu populația cu care veneau în contact.
        în  presupunerea  noastră,  sau  dacă  anumite  trăsături  de   Vedeți,  sunt  și  foarte  multe  alte  aspecte,  care  ar
        bază  ale  birocrației,  cunoscute  nouă  deja  din  timpurile  putea face subiectul unor alte ample cercetări, de exemplu
        ulterioare  perioadei cercetate, dar  care  de  multe  ori ne  spectrul  de  sarcini  ai  acestor  funcționari,  repartiția
        sunt familiare și azi, pot fi detectate deja în documentele  teritorială a prezenței lor, toate fiind aspecte despre care
        perioadei pe care am supus-o atenției noastre, măcar în  azi nu se știe nimic.
        fază incipientă. Oare anumite procesualități birocratice,   –  Oare cele descoperite de dumneavoastră pot
        relațiile contractuale dintre stat, ca finanțator al locurilor  fi  mijlocite  numeroaselor  Institute  de  Perfecționare
        de muncă, și funționari, ca angajați ai statului, erau foarte  pentru funcționarii de azi?
        diferite? Cum s-a utilizat personalul de specialitate, cum   –  Proiectul nostru ale relevanță educativ-formatoare.
        s-a realizat remunerația după volumul de muncă depus,  Unul din obiectivele noastre era, de exemplu, să transmitem
        cum  s-au  delimitat  domeniile  de  responsabilitate,  care  câteva  din  concluziile  și  descoperirile  noastre  în  cadrul
        erau reglementările interne ale birourilor funcționarilor  unor  cursuri  la  Universitatea  care  ne  tutelează,  cea  din
        de stat, care era timpul normat de lucru, cum se stabilea  Graz. Ne mai gândim și la un workshop la Universitatea
        timpul liber, care erau posibilitățile de concediu, care erau  de Vest din Timișoara. Ceea ce am putut releva trebuie să
        perspectivele  ascensiunii  sociale  pentru  un  funcționar  ajungă și la cunoștința studenților din Banat. Toate astea
        habsburgic,  cum  se  ieșea  la  pensie  și  cum  se  stabilea  începând din 2019. O diseminare a celor aflate de noi în
        pensia  –  iată  multe  întrebări  care  erau  actuale  atât  în  cadrul unor Școli de Perfecționare în statele urmașe ale
        secolul al 18-lea, dar sunt și azi.                   Imperiului Habsburgic nu s-a prevăzut în proiect. Dar în
              Ne-am pus aceste întrebări, am găsit și răspunsuri  mod cert nu ar fi deloc păgubitor pentru funcționărimea de
        la ele. Firește că toate aceste întrebări erau valabile deja  azi dacă ar avea cunoștințe minime în acest sens. Depinde
        în secolul al 18-lea, cu atât mai mult, cu cât habsburgii  însă, dacă își manifestă cineva interesul…
        aveau mână liberă în Banat în formarea unei administrații   –    Cum  trebuia  să  fie  un  bun  funcționar  al
        după propriile lor idei. După părăsirea Banatului de către  Imperiului Habsburgic în secolul al 18-lea?
        funcționărimea  otomană  nu  existau  stări,  așa  cum  le   –    Răspunsul  la  această  întrebare  are  nevoie
        cunoaștem din Transilvania, și care ar fi putut să-și exercite  de  o  introducere.  Administrația  landului  Banat  a
        dreptul de amestec și veto. Asta a ușurat în Banat mult  fost  subordonată  din  1718  Comisiei  Neoacvistice,
        impunerea unei funcționărimi după ideile administrației  Neoaquistische  Kommission.  Aici  era  reunit  personalul
        habsburgice. Cercetând arhivele, am constatat că în Banat  care  aparținea  Camerei  Aulice  (care  era  Direcția
        existau  de  timpuriu  planificări  bugetare,  organigrame,  Economică  a  monarhiei),  a  Bancalității  Universale
        directive de muncă etc., dar și procesualități birocratice  (un  fel  de  bancă  a  statului,  predecesoare  a  unei  bănci



        Pag. 64
   61   62   63   64   65   66   67   68   69   70   71