Page 67 - morisena13_19

Revistă de cultură istorică

naționale), Consiliul de Război al Curții (un fel de premiza că era firesc să mai existe și diferențe de opinie.
Minister al Apărării, cel mai înalt Comandament Militar) De la candidați se aștepta să fie adaptabili, flexibili și
și Comisariatul General pentru Război (un fel de Direcție dispuși spre mobilitate, căci fiecare funcționar era obligat
pentru Inzestrarea Armatei). În 1745, când s-a dizolvat să facă, pe lângă munca sa de birou, în mod curent și
aceasta Comisie, Comisia Curții pentru Banaticis, inspecții, să plece în delegații la Viena sau în alte
Transsylvanicis et Illyricis i-a preluat competențele. provincii ale Imperiului, dar să fie și dispuși, în cazul bolii
Din referatele acestor Comisii se poate deduce care erau sau al decesului unui coleg, să-i ia acestuia locul pentru
așteptările Curții și ale Șefului statului – împăratul – cu un timp determinat, la modul provizoriu, „ad interim”.
privire la acești funcționari. După aceste documente, un Munca avea prioritate și ea nu se putea opri. Chiar dacă
bun funcționar trebuia să cunoască bine țara unde era înlocuirea unui coleg trebuia realizată într-un loc departe
trimis în numele statului, trebuia să cunoască legalitatea de locul obișnuit de exercitare a activității funcționarului,
acelui stat/ținut, deci felul după care era edificat juridic în alt district, oricât de îndepărtat.
ținutul respectiv, cum îi funcționa administrația, să Majoritatea funcționarilor erau căsătoriți și mai
vorbească sau măcar să înțeleagă limbile vorbite acolo de aveau și o mulțime de copii, ceea ce în mod automat
către supuși, sau trebuia să prezinte măcar ferma voință însemna că se mutau, de câte ori era nevoie, cu tot cu
de a învăța limba supușilor respectivi. familia. Această disponibilitate de a fi oricând gata să se
La început, așa ceva nu era posibil decât dacă mute cu tot cu familia nu era pe gustul oricărui funcționar
se delegau funcționari din provinciile învecinate, care imperial. Pe timp de război, aceia dintre ei care erau
cunoșteau regiunea și limbile vorbite în acele regiuni, militari erau mobilizați, iar unii dintre funcționarii civili
având de-a face deja cu locuitorii regiunii proaspăt cucerite. trebuiau să preia transporturile și aprovizionarea trupelor.
Existau în Banat funcționari despre care se presupunea Pe lângă toate acestea exista și un nivel de așteptare
că stăpâneau limba sârbă sau limba română, despre unii din partea populației și a căpeteniilor locale, dar și din
dintre ei se afirmă chiar că le stăpâneau „la perfecție”. partea colegilor. Munca avea prioritate. De la colegii de
Dar existau și funcționari care veneau din alte zone, unde serviciu se aștepta să prefere oricând serviciul timpului
nu avuseră niciodată de-a face cu limbile locului, fiind liber. Asta transpare în cazul unui anume Niedermayer.
obligați să le învețe în timpul exercitării serviciului. Dar Un coleg al acestuia, cu aerul celui mai mare firesc, l-a
existau și funcționari care habar nu aveau de limba locului, categorisit drept leneș și nedemn, când Niedermayer a
nu înțelegeau nimic, nici măcar de ce-ar fi nevoie să învețe refuzat să lucreze în timpul său liber.
limba supușilor în mijlocul cărora activau, ca să-și facă – Cum arăta o carieră tipică a unui funcționar
treaba ca lumea. Oricum: limba oficială era germana. imperial în Banat?
Fapt este, că pe acea vreme se promova plurilingvismul. – Din punct de vedere cantitativ, o carieră de
Știm, de exemplu, că în districtul Timișoara era transferat funcționar în Banat era de regulă foarte scurtă. Majoritatea
„cancelaristul” Fürst din districtul Lipova, pentru simplul funcționarilor imperiali bănățeni au fost victime ale bolilor
motiv că la Timișoara avea ocazia să învețe mai multe specifice ținutului mlăștinos sau decedau din cauza vârstei
limbi ale locului, în special cele două limbi principale ale destul de înaintate. Urmărind însă cazul unor angajați
landului Banat, româna și sârba. care au rezistat bolilor și au trăit ani mai îndelungați în
Un funcționar ideal al secolului al 18-lea trebuia să Banat, putem concluziona: 1. Existau oameni care de la
aibă experiență și competențe de specialitate, trebuia să fi început erau numiți într-o poziție de conducere și, după
slujit suficient de mult timp în alte provincii sau în cadrul un timp dat, au fost promovați într-o poziție similară
armatei – unde trebuia să fi dovedit toate competențele sau superioară la Viena sau în altă provincie; 2. Oameni
necesare unei bune administrări – trebuia să prezinte studii care au fost puși în slujbe secundare, pe nivel de district,
și recomandări din partea unor șefi ierarhici anteriori sau din cancelarii sau servicii camerale și care erau promovați
partea unor comandanți militari. Acestea erau importante, gradat; 3. Oameni care au exercitat pe perioade mai
nu însă decisive. Mai conta tradiția familiei: meritele îndelungate aceeași funcție într-un district. Firește că am
proprii, dar și meritele predecesorilor familiali în slujba găsit și cazuri de desfacere a contractelor de muncă, de
Casei de Habsburg erau cu precădere luate în considerare. decădere în funcții inferioare, dar și de demisii – tendința
Dar acest lucru cântărea la fel de mult în capitala predominantă era în Banat însă spre promovare.
Imperiului, la Viena. Se aprecia fidelitatea și renumele – Ce rol au jucat relațiile în promovarea
persoanei, se lăuda exactitatea și minuțiozitatea cu care se funcționarilor imperiali? Care era elementul decisiv
dădea socoteală despre îndeplinirea sarcinilor încredințate. și decizional, după concluziile dumneavoastră?
S-a verificat, de asemenea, dacă persoana candidată nu – Administrația superioară a landului Banat a
era cumva în conflict cu cineva din administrația landului realizat promovări provizorii – un fel de „interimat”
respectiv. Se evitau deci situații de conflict încă în faza de de azi – atunci când moartea unui funcționar cerea ca
selecție a funcționărimii imperiale. postul liber să fie urgent ocupat. S-a apelat atunci la
Dacă apărea însă o astfel de situație, se aplica un funcționar prezent la fața locului, asigurându-se
una din două soluții: ori candidatul nu era angajat, sau funcționarea sistemului administativ. O numire definitivă
se încerca moderarea conflictului – căci se pleca de la pe postul vacantat se realiza, de regulă, la recomandarea

Pag. 65