Page 58 - Morisena15_19

MORISENA, anul IV, nr. 3 (15)/2019

Prof. Gheorghe Rancu-Bodrog răspândit în toată lumea, Toma, după cum spune tradiţia,

(Șopotu-Vechi) a primit Parţia, iar Andrei, Sciţia”. Iar Eusebiu spune
„Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai mântuitorului nostru
s-au răspândit în toată lumea, lui Toma i-a căzut Parthia,
Răspândirea şi organizarea iar lui Andrei, Scythia”. Alegerea Sfântului Andrei ca
apostol este relatată de Sf. Evanghelist Matei: „Pe când
creştinismului de început în Mântuitorul umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi

Banatul de sud fraţi, pe Simon care se numeşte Petru, şi pe Andrei, fratele
lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Şi le-a zis: Veniţi după mine şi vă voi face pescari de
oameni, iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el”
Trebuie menţionat de la început că strămoşii noştri (Matei IV, 18-20: conf. şi Marcu I, 16-18). Numele Sf.
n-au primit creştinismul la o anumită dată şi în mod oficial, Andrei mai este pomenit în Sfintele Evanghelii: Ioan VI,
aşa cum s-a întâmplat la alte popoare din jurul nostru , ci 8-9, la înmulţirea pâinilor, când se menţionează că „ unul
1
în mod treptat, prin misionari şi prin convieţuirea cu alţi dintre ucenicii lui Iisus, Andrei, fratele lui Simon Petru, îi
creştini, în cadrul Imperiului roman, din care au făcut parte. spune: este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi
De aceea, V. Pârvan, în legătură cu această problemă, a peşti”, Ioan XII, 22, după învierea lui Lazăr, când nişte
făcut următoarea afirmaţie: „Românismul şi creştinismul eleni (greci) au rugat pe Filip să le înlesnească întâlnirea
nostru sunt născute şi crescute în chip firesc, încet şi cu Iisus şi „ Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei
tainic, în Dacia lui Traian” . Cultul creştin a fost posibil şi Filip au venit şi i-au spus lui Iisus”.
2
strecurat în provinciile dunărene, înainte de recunoaşterea Dacă propovăduirea noii credinţe de către „cel
lui oficială, odată prin activitate misionară şi în al doilea întâi chemat” este un argument pentru originea apostolică
rând prin cucerirea Daciei de către romani. Prima cale de a creştinismului românesc , transformarea Daciei în
5
răspândire a credinţei creştine, prin apostoli, o datorăm provincie a Imperiului roman este dovada romanităţii
în mare parte existenţei la sud de Dunăre a celor două noastre, ambele caracteristici reprezentând, de fapt,
centre puternic creştinate – Singidunum şi Sirmium – care, coordonatele majore ale formării şi dezvoltării poporului
prin trecerea Istrului, au făcut cunoscută, prin misionari, român. Şi, mai mult decât atât, condiţiile create de
credinţa creştină. stăpânirea romană au facilitat într-o măsură importantă
3
Răspândirea credinţei creştine s-a făcut încă răspândirea creştinismului în tot spaţiul provinciei nou
de timpuriu, pe vremea apostolilor, cum este de altfel create prin popularea ei cu militari, negustori şi prizonieri
menţionat şi în scrierile creştine; Apostolului Andrei trimişi sau aduşi din alte părţi ale Imperiului, unele cu
(după Eusebiu şi Origene) i s-a rezervat zona tracică, sub tradiţie creştină mai veche, care, apoi, trăind cu autohtonii
denumirea de Sciţia în care se arată mai departe: „Când geto-daci, au contribuit împreună la răspândirea credinţei
4
sfinţii apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au şi organizarea Bisericii noastre la începuturile ei. 6
Prin activitatea misionară a Apostolului Andrei,
1 Slavii s-au creştinat după cum urmează: moravii (863- creştinismul a fost îmbrăţişat mai peste tot în provincia
864) – Petru Rezuş, „Religia slavilor”, în Studii teologice, II, Dacia, aceasta transmiţându-se de la om la om cu mare
nr. 1-2, 1950, pag. 99-110; bulgarii (864-865), I. Rămureanu,
„Creştinarea ruşilor în lumina noilor cercetări istorice”, Studii grijă, mai ales în rândul maselor largi, încă din sec. al
teologice, IX, nr. 5/6, 1957, pag. 386-411; sârbii (867-874), I. III-lea, după oficializarea ei în Imperiul roman de către
Rămureanu, „Începuturile creştinării sârbilor sub împăratul Constantin cel Mare . După întruchiparea semnului crucii,
7
bizantin Heracliu”, în Studii teologice XI, nr. 3/4, 1959, pag. împăratul obţine o strălucită victorie împotriva duşmanului
164-179; idem, „Creştinarea sârbilor sub împăratul Vasile I şi, ca semn de recunoştinţă, dă libertate credinţei creştine
Macedoneanul”, Studii teologice XII, 1/2, 1960, pag. 3-28;
polonii la 966, ungurii la 1000, I. Rămureanu, „Începuturile 5 D. Manolache, Andrei – apostolul lupilor, Ed. Anastasia,
creştinării ungurilor în credinţa ortodoxă a Răsăritului”, în Studii 2000, pag. 54.
teologice, IX, nr. 1-2, 1957, pag. 23-57. 6 I. Barnea, „Consideraţii privind vechimea creştinismului
2 V. Pârvan, Contribuţii epigrafice la istoria creşti- în nord-vestul Munteniei şi sudul Moldovei”, în Îndrumătorul
nismului daco-roman, Bucureşti, 1911, pag. 201. bisericesc misionar şi patriotic al Episcopiei Buzăului, 5, 1986,
3 I. Rămureanu, „Noi consideraţii privind pătrunderea pag. 22 şi urm.
creştinismului la traco-geto-daci”, în Ortodoxia, an XXVI, 7 Sfânta cruce, ce s-a arătat împăratului Constantin cel
1974, nr. 1, pag. 169. Mare (306-337), pe care era scris „în aceasta vei învinge”, a
4 Din cartea a III-a a comentariilor lui Origen la Geneză, constituit motivul pentru care, în urma victoriei, Constantin cel
I, Bucureşti, 1964, pag. 717. Mare a dat frâu liber creştinismului.

Pag. 56