Page 59 - Morisena15_19

Revistă de cultură istorică

în anul 313 d. Ch., prin Edictul de la Milan, oficializat ca prizonieri la începutul celei de a doua jumătăţi a sec.
apoi în Sinodul ecumenic de la Niceea (324 d.Ch.). După al III-lea, când, la anul 257 d. Ch., a avut loc incursiunea
Edictul de la Milan, când credinţa creştină a fost admisă ca goţilor. O mare parte a Daciei fiind controlată de goţi atât
13
religie de stat, alături de alte culte din Imperiu, propagarea din punct de vedere militar, cât şi politic, istoricul Socrate
ei în rândul populaţiei daco-romane se face intens mai ne spune că predecesorul şi îndrumătorul lui Ulfila a
intâi în mediul urban şi apoi în cel rural , dar nu prin forţă, fost episcopul Teofil al Gothiei, participant la Sinodul I
8
ci prin convingere, întemeindu-se primele comunităţi ecumenic care a avut loc la Niceea în anul 325 .
14
creştine care, cu timpul, se răspândesc pe întreg teritoriul În toată această perioadă se resimte o mare grijă
provinciei, astfel încât Biserica creştină se va asimila cu pentru răspândirea cultului creştin, cât mai ales pentru
viaţa poporului daco-roman, menţinându-i fiinţa etnică în apărarea lui chiar de către Constantin cel Mare. În urma
decursul timpului. unei lupte purtate între sarmaţii din Banat şi goţi în anul
Banatul, fiind în apropierea centrelor creştinate 332 d. Ch., romanii, în calitate de învingători, au sărit în
din sudul Dunării, ne asigură de existenţa unor creştini, ajutorul sarmaţilor, iar în urma păcii încheiate, care a durat
chiar izolaţi, încă din vremea creştinismului de început, cu aproape tot sec. al IV-lea „ a permis creştinarea în masă a
mult înainte de prigoana pornită de împărații Diocletian şi populaţiei autohtone şi a unui mare număr de barbari” .
15
Licinius (chiar Nero). Aceste prigoane din sudul Dunării În legătură cu acest eveniment, Socrate mai scrie: „în
i-au făcut pe mulţi să părăsească „cetatea” spre a scăpa de acel timp, barbarii sarmaţi şi goţi au năvălit în teritoriul
pedepse, fugind în nordul Dunării, urmând pe mai departe roman, dar grija împăratului pentru biserici n-a încetat”,
cuvântul lui Iisus. Infiltrarea elementelor creştine în Dacia citat din care desprindem că pentru manifestarea credinţei
9
nord-dunăreană, mai mult ca sigur şi în Banat, găseşte o nu mai exista o interdicţie categorică, situaţie ce reiese şi
populaţie daco-romană care îmbrăţişează noua credinţă, din faptul că împăratul avea grijă de biserici .
16
fugarii devenind de acum „apostolii” acesteia. V. Pârvan Un alt propovăduitor al creştinismului al sec. IV
remarca: „ că trecerea dacilor la creştinism a fost uşurată este fără îndoială teologul-filosof Ioan Cassian (360-
mult de faptul că ei erau monoteişti, că aveau credinţa în 435). Acesta s-a născut în Scitia Minor sau Dobrogea de
nemurirea sufletului, că preoţii duceau o viaţă ascetică” astăzi. Ajunge pentru început în Ţara Sfântă, probabil
17
10
Istoria bisericească cunoaşte, în decursul tim- la îndemnul părinţilor lui, se stabileşte într-o mănăstire
pului, mai mulţi cărturari ai vremii care s-au dedicat nu departe de locul naşterii Mântuitorului, Betleem. Aici
creştinismului. Astfel, amintim pe episcopul Ulfila (311- se împrieteneşte cu stareţul Pinufie Avva, care ia calea
383 d. Ch) , dac după mamă şi got după tată, născut în Egiptului, fiind îndeaproape urmat mai apoi şi de Ioan
11
Cappadochia, care predica cu destulă uşurinţă în latină, Cassian. În Egipt, la îndemnul episcopului Archebius,
greacă, gotică, fiind considerat deopotrivă atât apostolul s-au stabilit în Panephysis. În jurul anului 400, Sfântul
romanilor, cât şi al goţilor în sec. al IV-lea. Dacă Cassian a fost primit la Constantinopol de Sf. Ioan Gură de
12
episcopul Ulfila predica atât în latină, cât şi în gotică, după Aur, care îl hirotonise diacon, „ am fost primit de episcopul
cum ne spune scriitorul Auxentius, atunci pe bună dreptate Ioan în slujba sacră şi închinat lui Dumnezeu”, moment în
se întreabă istoricul Marius Moga, „pe seama cui a putut care Ioan Cassian devine discipol al marelui ierarh .
18
predica apostolul amintit, în limba latină, dacă nu pe Ioan Cassian ajunge în cele din urmă în Marsilia
seama dacilor romanizaţi şi creştinaţi?”. unde, după mărturisirea lui Ghenadie de Marsilia,
Opera de căpătâi a episcopului Ulfila, Biblia, întemeiază două mănăstiri: una de maici şi alta de călugări,
folosea un fond de cuvinte latin, cuvinte care nu puteau fi unde se pare că îşi începe opera, care nu este altceva decât
împrumutate decât de la populaţia daco-romană, cu care o descriere a faptelor trăite în timpul acestor peregrinări .
19
goţii au venit în contact. Strămoşii lui Ulfila au fost aduşi
13 E. Norocel, Pagini din istoria veche a creştinismului
8 M. Păcurariu, „Creştinismul daco-roman la nordul la români, Ed. Episcopiei Buzăului, 1986, pag. 204.
Dunării în secolul IV”, în Mitropolia Ardealului, 1972, nr. 3/4, 14 Dr. E. Popescu, „Creştinismul în Eparhia Buzăului,
pag. 190-200. până în sec. al VII-lea”, în Spiritualitate şi istorie la Întorsătura
9 I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Carpaţilor, vol. I, Buzău, 1983, pag. 260 şi urm.
Timişoara, 1977, pag. 31. 15 Idem, pag. 264.
10 A. Plămădeală, Romanitate, continuitate, unitate, 16 Idem, pag. 266.
Sibiu, 1988, pag. 173. 17 Daniel Alic, „Elemente biografice despre Sf. Ioan
11 C. Erbiceanu, Ulfila. Viaţa şi activitatea lui sau Cassian”, în Foaia Diecezană, mai-iunie 2000, pag. 13
starea creştinismului în Dacia traiană şi aureliană în sec-IV, în 18 Idem. pag 15.
Biserica Ortodoxă Română, 1898-1899, pag. 275 şi urm. 19 După D. Alic, op. cit., Despre aşezămintele mănăs-
12 I. C. Drăgan, Mileniul imperial al Daciei romane, tireşti şi despre tămăduirea celor opt păcate principale;
Bucureşti, 1986, pag. 241. Convorbiri cu părinţii; Despre întruchiparea Domnului contra

Pag. 57