Page 37 - Morisena19_2020
P. 37
Revistă trimestrială de cultură istorică
reală din despărțămintele bănățene. Dovadă a situației reale lor, sprijinul constant oferit activității menționate venit
din România, dar și din această zonă a țării, remarcăm că din parte profesorului Sabin Evuțianu, ajutorul oferit de
din cele 325 de chestionare trimise cercurilor culturale s-a autoritățile publice locale au fost factorii care au facilitat
răspuns numai la 30. Menționăm că repondenții au înregistrat organizarea în perioada anilor mai sus menționați 43 de
lipsa cursurilor oferite de Astra ca o principală problemă școli în spațiul bănățean. Dintre acestea 38 au fost pentru
la nivelul comunităților locale. Cu privire la reorganizarea igienă și gospodărie, având ca public tinerele femei,
activităților locale din despărțămintele bănățene au fost iar 5 școli au fost pentru tinerii săteni care nu fuseseră
mandatați de președintele Regionalei S. Evuțianu, Iancu mobilizați. Cursurile acestea au totalizat 2.500 cursanți .
23
Călțun (în județul Timiș-Torontal), Ilie Rusmir (în județul În arondarea Despărțământului Central Județean
Caraș) și Aurel E. Peteanu (în județul Severin) . Timișoara au fost active 16 școli ale Astrei pentru săteni.
20
Conducerea Regionalei Bănățene a Astrei a trimis în Acestea au fost organizate în despărțămintele locale din
anul 1942 în teritoriul despărțămintelor pe care le avea în plasele administrativ-teritoriale din Buziaș (2 școli), Ciacova
arondare o adresă circulară, în care, printre altele, specifica (7), Deta (3), iar în Comloș, Gătaia, Recaș și Timișoara (câte
necesitatea organizării școlilor de igienă și a celor de o școală). În spațiul Despărțământului Central Județean
organizarea gospodăriei pentru femei. Acestea urmau să Severin au fost organizate 14 asemenea școli în localitățile:
fie organizate și desfășurate în toate comunele din Banat Bata, Birchiș, Borlova, Căpâlnaș, Cliciova, Coștei, Glimboca,
în care exista cel puțin o învățătoare care a absolvit cele Gruni, Măguri, Părul, Satul Mic, Sâlha, Obreja, Târgoviște
două luni de cursuri organizate de Regională în vara acelui (câte o școală în fiecare dintre așezările enumerate). În
an la Timișoara de către Ministerul Culturii Naționale, în Despărțământul Central Județean Caraș au fost organizate și
colaborare cu cadre medicale din subordinea Ministerului au funcționat 13 școli ale Astrei în despărțămintele locale din
Sănătății. În vederea organizării în condiții bune a cursurilor, plasele administrativ-teritoriale din Bocșa Montană (4 școli),
președinții despărțămintelor din Banat urmau a solicita și Bozovici (2), Moldova Nouă (3) și în Oravița (4). Conform
colabora cu medicii de circumscripție, dar și cu alți membri, dărilor de seamă ale conducerilor acestor despărțăminte
care aveau competențe tehnice și medicale. Durata cursurilor central-județene și înaintate Regionalei în Timișoara, aflăm că
școlilor de igienă era de maxim 12 săptămâni, iar programa susținerea efectivă a cursurilor a revenit preoților, medicilor,
era una amplă și cuprindea, de regulă, probleme de educație cadrelor didactice, inginerilor, funcționarilor din administrația
sanitară, moral-civică, moral-religioasă, igienă personală, locală, asistentelor medicale principale și diverșilor alți
24
dar și igienă locuinței și a vestimentației, informații despre intelectuali din respectivele zone .
o alimentație sănătoasă, ocrotirea familiei, a mamei și Prin intermediul școlilor Astrei, Regionala din
copilului, asistență socială și combaterea bolilor sociale și Banat a păstrat legăturile cu satele din arondarea sa și în
a celor epidemice, gospodărie și industrie casnică, bucătărie condițiile dificile ale războiului mondial. Și în anul care a
și nutriție, medicină populară și fitoterapie, horticultură, urmat, 1944, organizarea Școlilor Astrei a fost una dintre
sericultură și apicultură, combaterea întreruperii sarcinilor principalele procupări ale conducerii Regionalei. Pentru
și aspecte demografiece rurale și urbane . Cursurile buna derulare a cursurilor acestora, Centrala Astrei din
21
organizate s-au adresat tinerelor femei, dar și mamelor din Sibiu a oferit regionalei sale din Banat suma de 800.000
lei prin intermediul Institutului de Igienă din Sibiu . Și în
25
comunitățile rurale și urbane, pentru a le deprinde pe acestea acest an școli pentru tineri și tinere au funcționat în plasele
cu noile cunoștințe în domeniul igienei, a gospodăriei casei, administrative-teritoriale din Banat, după cum urmează:
a îngrijirii cu atenție și a creșterii copiilor. Președinții Belinț, Birchiș, Caransebeș, Făget, Lugoj, Margina și
despărțămintelor central județene erau obligați ca la sfârșitul Teregova (în Despărțământul Central Județean Severin).
perioadei de curs și în urma evaluării să realizeze o dare de De asemenea, am remarcat organizarea școlilor în așezările
seamă cu privire la organizarea, desfășurarea și rezultatele
cursului, dar și numărul celor care au participat . 23 Raport general despre activitatea Asociațiunii pe
22
Pentru a coordona activitatea școlilor Astrei anul 1942/1943, în Transilvania, 74, număr administrativ,
pentru săteni, pentru perioada 1942-1944, conducerea 1943, p. 33; Gheorghe Preda, Activitatea ,,Astrei” în 25 ani
Regionalei a desemnat o comisie de activitate formată din de la Unire (1918-1943), p. 136; Eugen Hulea, Astra. Istoric,
Iancu Colțun, Aurel E. Peteanu și Ilie Rusmir. Eforturile organizare, activitate, statute și regulamente, p. 27; Pamfil
Matei, ,,Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română
20 Luceafărul, Seria a II-a, anul VIII, 1942, p. 144, 178. și Cultura Poporului Român” (Astra) și Rolul ei în Cultura
21 Luceafărul, Seria a II-a, anul VIII, 1942, p. 181-182; națională (1861-1950), p. 282.
Eugen Hulea, Astra. Istoric, organizare, activitate, statute și 24 Raportul general de activitate al ,,Astrei Bănățene”
regulamente, p. 60-61. pe anul 1942-1943, în Revista Banatului, anul IX, nr. 4-6, 1943,
22 Luceafărul, Seria a II-a, anul VIII, 1942, p. 184, 186- p. 51-53.
200. 25 S.J.S.A.N., Fond ,,Astra”, doc. nr. 1533/1944, f. 4-5.
Pag. 35