Page 17 - Morisena - Revista trimestriala de istorie
P. 17

Revistă de cultură istorică



        mirii unui post, şi pentru că era orotodox, aşa cum s-a  urce în ierarhia socială a vremii” (Damaschin Mioc, op.
        întâmplat în octombrie 1776, când a solicitat să fie numit  cit., p. 11). Astfel, în mai 1772, a fost numit director al
        învăţător la şcoala germană din Bozovici. Ca să-şi câştige  şcolilor naţionale neunite, române şi sârbe, de pe întreg
        existenţa, a muncit, alături de ţărani, la scoaterea buşteni-  teritoriul  regimentului  valaho-ilir,  care  cuprindea  110
        lor din pădurile Mehadiei.                            localităţi. Atunci a fost numit şi administrator al proto-
              La  îndemnul  episcopului  Vichentie  Popovici,  în  popiatului Mehadiei, iar în luna octombrie, consistoriul
        vara anului 1776 şi 1777, a lucrat, împreună cu arhiman-  din Vârşeţ l-a numit protopop de Mehadia.
        dritul Feldvari de la Vârşeţ, la traducerea din sârbeşte în   Prin  aceste  funcţii,  Nicolae  Stoica  de  Haţeg  a
        limba română a unei cărţi de pedagogie a lui Felbiger.  ajuns la apogeul carierei sale în care s-a afirmat printr-o
        Acestui  manual  Nicolae  Stoica  de  Haţeg  i-a  dat  titlul  activitate   energică,
        Cartea de mână a dascălilor. În fine, în primăvara anului  deosebit de rodni-
        1777, Nicolae Stoica de Hațeg a fost numit învăţător în  că,  fiind  stabilit,  în
        satul Corni (Cornea), iar la 11 noiembrie 1777, episcopul  Mehadia,  din  primă-
        Vichentie l-a hirotonisit preot. În această calitate, în vara  vara anului 1795.
        anului 1778, a efectuat o vizită (de prezentare) mitropo-  Aici s-a stins din via-
        litului din Karlowitz. Aici a făcut cunoştinţă cu scriitorul  ţă, la o vârstă înainta-
        sârb Dositei Obradovici, pentru care (cunoscându-i opera  tă, în 6 ianuarie 1833.
        literară) nutrea o sinceră admirație. Tot cu această ocazie  Din  păcate  majorita-
        a avut posibilitatea să aibă o lungă discuţie cu arhiman-  tea scrierilor sale au
        dritul Rajič.                                         rămas  în  manuscris,
              La Cornea – unde în anul 1778 şi-a construit o casă  aproape necunoscute
        – activează deopotrivă ca preot şi ca învăţător. Liniştea şi  până  în  ultimul  sfert
        activitatea de aici i-au fost tulburate, însă, curând, pentru  al secolului trecut.
        că, în luna noiembrie a aceluiaşi an, a primit ordin să se   Opera  (selec-
        prezinte la colonelul Papilla, urmând să însoţească bata-  tiv):  Cronica  Bana-
        lionul românesc de grăniceri, în calitate de preot militar,  tului (scrisă între anii
        într-o  campanie  împotriva  Prusiei.  A  executat  ordinul,  1826-1829),  publi-
        însă ajungând cu regimentul la Salonta, aici a fost elibe-  cată,  întâia  oară  de
        rat, fiind înlocuit cu un alt diacon.                 Damaschim Mioc, în 1969, la Bucureşti (Editura Aca-
              Se întoarce acasă, ajungând la Cornea în 2 februa-  demiei RSR), apoi la Editura Facla din Timişoara, ediţia
        rie 1779. Apoi, pentru Nicolae Stoica de Haţeg a urmat  a II-a, în anul 1981; Cronica Mehadiei şi a Băilor Her-
        o viaţă relativ liniştită, timp de aproape nouă ani, îngri-  culane (scrisă în 1829, în germană, cu caractere gotice),
        jindu-se de familie – care devenea din ce în ce mai nu-  publicată  în  limba  germană  (Editura  Kriterion,  Bucu-
        meroasă, prin naşterea multor copii –, activând ca dascăl  reşti, 1981) şi în limba română (Editura Facla, Timişoa-
        şi preot în Cornea şi participând la anumite evenimen-  ra, 1984); Poveşti moşăşti, şcolarilor rumâneşti (lucrare
        te, precum erau târnosirea unor biserici: Cornea (1779),  eterogenă, scrisă în 1830, pentru uzul elevilor), publi-
        Mehadia (1780), Dalboşeţ (1782) sau sfinţirea noilor stea-  cată parţial de Damaschin Mioc şi de Costin Feneşan,
        guri ale regimentului grăniceresc româno-sârb (1784). În  împreună  cu  lucrarea  anterioară,  în  volumul  Scrieri,
        decembrie 1785 a primit ordin să plece la război, ca preot  Editura Facla, Timişoara, 1984. Referinţe: Patriciu Dră-
        militar al regimentului românesc, în Ţările de Jos. Dar,  gălina, Din istoria Banatului de Severin, vol. III, Caran-
        spre norocul lui, nici de data aceasta n-a ajuns la război,  sebeş 1902; Preot Coriolan I. Buracu, Muzeul general
        pentru că, între timp, s-a încheiat pacea, veste pe care o  Nicolae Cena, în Băile Herculane şi Cronica Mehadiei,
        află la Linz, de unde s-a întors acasă.               Turnu Severin, 1924; Nicolae Iorga, Observaţii şi pro-
              În sfârşit – spre nenorocirea lui – a participat şi la  bleme bănăţene, Bucureşti, 1940; Ioan Dimitrie Suciu,
        război  în  perioada  1788-1791. Atunci,  în  războiul  aus-  Literatura bănăţeană de la început până la Unire: 1582-
        tro-turc, ca preot militar al regimentului româno-sârb, a  1919, Editura Regionalei Bănăţene „Astra”, Timişoara,
        luat parte la întreaga campanie din Banat şi din Craina  1940; Aurel Bugariu, Descoperirea manuscrisului Isto-
        Timocului, timp de aproape trei ani. O asemenea experienţă  ria Banatului de Stoica de Haţeg, Colecţia „Universul”,
        stă la baza hotărârii sale de a scrie Cronica Banatului, ca  Bucureşti, 1940; Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae
        să nu lase uitării faptele de război ale grănicerilor bănă-  Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin, Edi-
        ţeni, aşa cum însuşi mărturiseşte în scrierile sale. Damas-  tura Timpul, Reşiţa, 1998; Dicţionar al Scriitorilor din
        chin Mioc menţionează că: „Îndeplinirea conştiincioasă  Banat (concepţie, coordonare generală şi revizie: Ale-
        a datoriei de preot militar şi comportarea sa cald umană,  xandru  Ruja),  Editura  Universităţii  de  Vest,  Timişoa-
        care îi atrag stima ostaşilor şi prietenia ofiţerilor, îl fac să  ra,  2005;  Damaschin  Mioc,  Studiu  introductiv,  glosar


                                                                                                         Pag. 15
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22