Page 130 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 130
Dușan Baiski
Considerat vagabond și neavând documente, a fost predat L.J.T.T.
„...pentru clarificarea situației militare și plasarea lui la domiciliu.“
P.J. Teremia Mare va solicita L.J.T.T., pe 21 decembrie 1943,
declanșarea urmăririi pe întregul teritoriu al României a lui Nicolae
Crișan. Acesta a fost condamnat de către Curtea Marțială din Timișoara
la cinci ani de muncă silnică pentru contrabandă cu cai în Iugoslavia,
dar a reușit să evadeze de la penitenciarul din Ocnele Mari, județul
Vâlcea. Născut la Tisa, în județul Arad, acesta a locuit la Nerău,
aproape de granița cu Iugoslavia.
După înfrângerea militară a Germaniei și după instaurarea în
România a regimului totalitar comunist, situația la granițele țării avea
să se schimbe dramatic atât la ieșirea, cât și la intrarea frauduloasă.
Iată și un exemplu edificator. Un eveniment cutremurător avea să se
întâmple în noaptea de 30 spre 31 august 1947, în jurul orei 0,30, în
sectorul 18, la pichetul Sămânța din Cenad. Încercând să intre în țară,
în mod fraudulos, cum avea să scrie agentul de poliție de frontieră
60
Nicolae Cuibus, au fost împușcate mortal nu mai puțin de șapte
persoane de etnie germană, toate din Bacova, jud. Timiș: Gheorghe
Pingler, Maria Gherand (născută Fischer), Eva Duhor, Ecaterina
Richter, Maria Fischer, Gheorghe Rimgler și Mihai Petla. „Susnumiții
au intrat în Țară din Ungaria în România, în mod fraudulos, fiind
surprinși la frontieră de către patrula de grăniceri, la somația legală
nu s-au oprit, din care cauză au fost împușcați mortal.” Moartea
acestora a fost confirmată, prin proces-verbal, inclusive de medical
de circumscripție, dr. Virgil Popoviciu. Evenimentul a fost raportat
la Chestura de Poliție Timișoara, la cererea acesteia, pe data de 9
septembrie 1947.
Bibliografie:
Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale (D.J.T.A.N.),
Fond 161, inv. nr. 573, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal, dosarele
nr. 57/1942, 59/1942, 75/1943, 78/1943.
D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 216, Legiunea de Jandarmi Timiș-
Torontal, dosarul nr. 88/1942.
60 Fond 430, Detașamentul Poliției de Frontieră Cenad, dosar nr. 13/1947-
1948, f. 30
128