Page 135 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 135
Război în Banat - Studii monografice
pe care le prezintă drept acțiuni covârșitoare și dezastruoase pentru
țările aliate axei și în special pentru România.“
În continuare, se sublinia necesitatea păstrării secretului
operațiunilor militare. „Se va insista în această privință până când se va
convinge toată lumea, până la ultimul ostaș din unitatea sau serviciul
respectiv, că este în interesul țării, al neamului și al victoriei finale ca
absolut nimeni să nu mai vorbească sau să povestească nimic din cele
ce-a văzut sau auzit în legătură cu operațiunile militare.“
Celor care plecau sau veneau pe front, li se interzicea mijlocirea
de corespondență particulară necenzurată, inclusiv personalului auxiliar
(Crucea Roșie etc.). Personalului medical de la spitalele din interior
(medici, asistente, infirmiere etc.) i se interzicea punerea de întrebări
răniților cu privire la front, operațiuni militare, împrejurarea, data și
locul rănirii. Toate dispozițiunile cu privire la păstrarea secretului mili-
tar trebuiau aduse la cunoștință inclusiv prin afișe în saloanele cu bol-
navi. De asemenea, se cerea impetuos limitarea accesului la informații
militare la toate nivelurile și în toate unitățile militare strict la cei
îndreptățiți. „Se interzice categoric să se asculte la aparatele Coman-
damentelor și unităților militare emisiunile radio ale posturilor anglo-
americane, sovietice și clandestine.“
La final, se atrăgea atenția că „...agenți(i) propagandei defetiste
și informatorii gratuiți ai inamicului să fie tratați ca atare și trimiși în
judecata Curților Marțiale.“ Iar „Comandanții de toate gradele care se
vor constata că au lipsit dela datoria lor, în ce privește educația ofițerilor
și trupei în subordine, din punct de vedere al păstrării secretului, vor fi
sancționați disciplinar sau trimiși în judecată, după caz.“
Plt. Mihail Barna, șeful P.J. Alioș, își va înștiința superiorii, pe
8
3 februarie 1943, despre tratamentul ce li se aplică soldaților români
când se înapoiază de pe front: „Soldații germani vin în tren de persoane
pe când soldații români sunt băgați în vagoane de vite și acestea sunt
atașate de trenurile germane. Deși este loc în vagoane cu soldații ger-
mani, nu li se dă voie să se su(i)e românii, iar dacă voiesc să se su(i)e
cu forța, li se pune revolverul în piept și sunt dați jos din tren, unii din
soldații români sunt chiar loviți de către soldații germani (indescifra-
bil), iar unii chiar împușcați dacă opun rezistență.“ Această informație
se bazează pe declarația pe care a dat-o, de față cu martori, plugarul
9
Vasile Blidar din comuna Chesinț. Acesta a fost informat de un sol-
8 Ibidem, f. 134
9 Ibidem, f. 135.
133