Page 203 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 203

Război în Banat - Studii monografice


                  Biroul Statistic Militar Sibiu informează  pe 11 noiembrie 1941,
                                                        42
            printre altele:
                  „1/. Legionarii răspândesc svonul că Horia Sima lucrând mână în
            mână cu tineretul german cere trecerea Ardealului sub protectoratul său.
                  Svonul  de  mai  sus  animă  o  bună  parte  din  membrii  mișcării
            legionare și a acelora care nutresc idei cu caracter regionalist.
                  2/. La propaganda lor, legionarii se folosesc de diferite argumente,
            printre  cari  și  acela  că  «frații  din  Vechiul  Regat  ne-au  compromis
            întreaga ființă noastră națională...».
                  Mulți dintre legionarii preferă un protectorat, chiar și german,
            pentru Ardeal - decât să mai aibă de luptat cu moravurile introduse «de
            frații de dincolo...»
                  3/.  Reprezentanții  mișcării  legionare  caută  să  demonstreze
            funcționarilor  că  numai  datorită  infiltrării  elementelor  din  Vechiul
            Regat, funcționarii din Ardeal îndură azi o situație de mizerie.“
                  L.J.T.T. va trebui să verifice și să raporteze cele de mai sus.


                  După rapoartele trimise, se pare că a fost încă un zvon pus la
            cale de serviciile secrete românești pentru a-i incita pe români contra
            Mișcării  Legionare,  bazându-se  pe  o  anumită  rezervă  a  bănățenilor
            față de administrația românească impusă după Marea Unire, aspect
                                                                              43
            surprins de S.J. Jimbolia în raportul din 4 decembrie 1941:
                  „Am onoarea a raporta că pe raza acestei Secții nu s-a constatat
            să se fi răspândit asemenea știri. Însă se observă ura Bănățenilor contra
            Regățenilor.
                  Printre  funcționarii  Bănățeni  și  Ardeleni  se  observă
            nemulțumirea că sunt tratați ca cei din Regat cari, spun ei, nu au
            pregătirea pe cari o au ei.
                  În  ce  privește  o  autonomie  a  Ardealului,  se  observă  a  fi
            susținută  de  Șvabi  și  se  crede  că  această  născocire  e  dirijată  din
            Berlin,  unde  se  află  și  Horea  Sima  și  cari  se  crede  că  este  ținut
            acolo până când se va putea da lovitura Statului Român, spre a-l
            transforma în protectorat German.
                  Problema rămâne în supraveghere.“

                  Inclusiv mr. I. Peșchir, comandantul L.J.T.T., în raportul  său
                                                                          44
            trimis  I.J.T.  la  5  decembrie  1941,  va  nega  vehement  că  zvonurile
                  42  D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 573, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
            dosarul nr. 25 B/1941, f. 51.
                  43  Ibidem, f. 228.
                  44  Ibidem, f. 230.
                                                                            201
   198   199   200   201   202   203   204   205   206   207   208