Page 220 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 220

Dușan Baiski


       se petrece în comuna sa, iar în fiecare sfârșit de săptămână aduce la
       cunoștința șefului de Plasă (Kraister).-
             - Despre  aceasta  am  pus  la cunoștință pe  șeful  Postului  Jand.
       Șandra, dându-i toate detaliile asupra schemei de organizarea acestui
       serviciu  și  acesta  a  spus  că  în  mod  sigur  va  pune  mâna  pe  această
       schemă dela grup. local.“


             G.E.G.  și-a  creat  și  propriul  sistem  poștal,  încălcând  astfel
       dispozițiile legale prin care era reglementată circulația corespondenței
       oficiale și particulare ce venea sau pleca din România, dar și dispozițiile
       în materie de siguranță de stat, respectiv cenzurarea corespondenței.
       Scrisorile din Germania veneau prin diverse mijloace, inclusiv aviație,
       și se distribuiau prin curierii organizației. La rândul lor, organizațiile
       locale ale G.E.G. adunau scrisorile de trimis și cele care se distribuiau
       prin  oficiile  particulare.  În  cazurile  când  s-au  interceptat  asemenea
       scrisori, cei în cauză au fost deferiți justiției. Recent, scria comandantul
       L.J.T.T., în nota  din 30 noiembrie 1943, s-au descoperit cazuri de
                       94
       trecere clandestină și de corespondență din Iugoslavia a voluntarilor
       germani. „Ceea ce urmărește Grupul Etnic German prin această operație
       credem că are de scop strângerea de fonduri prin taxe speciale de care
       însă nu vorbește nimeni. Un lucru e sigur că orice corespondență trimisă
       pe cale oficială din România nu ajunge la destinație. De asemenea, din
       scrisori transpiră îngrijorarea în legătură cu viața celor ce sunt plecați
       și bănuim că Grupul Etnic German nu vrea să-și dovedească starea de
       spirit organelor de control.“

             Conducătorii organizațiilor locale ale G.E.G. au început să plece,
       pe 25 noiembrie, în serii de câte zece zile, la Brașov, pentru, după cum
       spuneau ei, a lua parte la cursuri de agricultură și gospodărire. În nota
                                                                         95
       sa din 4 decembrie 1943, L.J.T.T., referindu-se la acest subiect, informa:
             „Din cauza situației în care se cred puși în viitor, șvabii, datorită
       neîncrederii că Germania va câștiga războiul și aceasta în legătură
       cu revanșa populațiilor ocupate - la noi șvabii - unii dintre cei ce
       vor pleca în seriile următoare au mărturisit că vor face un curs de
       instrucție și poliție pentru ca să poată concura cu jandarmeria română
       în contra bandelor sârbești. În acest scop, după terminarea instrucției
       vor primi în comunele respective funcții polițienești și că probabil
       vor veni înarmați.“

             94  Ibidem, f. 261.
             95  Ibidem, f. 263.
       218
   215   216   217   218   219   220   221   222   223   224   225