Page 264 - SUMMA CUM FRAUDE
P. 264

Ar fi naiv să se creadă că aspectele negative prezentate aici o să ducă la o reală
               schimbare a  situaţiei  la care s-a ajuns în  decursul ultimilor ani la Universitatea

               Agricolă Bănăţeană. Nu cred acest lucru şi din acest considerent este foarte posibil ca
               timpul şi materialul investit de mine pentru redactarea acestei cărţi să fie inutile.

                      Pe de altă parte, nu doresc ca o dată cu trecerea timpului, generaţiile următoare
               să descopere aceste ilegalităţi şi să tragă falsa concluzie că cei din generaţia mea nu a

               fost capabili să le vadă şi să ia atitudine, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete.

                      Am trecut pe hârtie toate acestea cu gândul la vechiul dicton latin “verba volant
               scripta manent”  şi tot din acest  motiv doresc să  donez mai multor  biblioteci  şi
               instituţii câte un exemplar tipărit al acestui opis.

                      Convins fiind de inexistenţa “celui de  sus”,  nu cred că personajele ale căror

               nume sunt legate de aspectele negative descrise aici să aibă mustrări de conştiinţă de
               teama ratării vizei de intrare pe poarta raiului! Nu vor avea astfel de gânduri, nu pentru

               că nu ar crede în existenţa “creatorului”, ci pentru că pur şi simplu sunt lipsite de cea
               mai elementară conştiinţă. Ei se consideră “jmecheri”, având succesul de partea lor.
               Au făcut şi fac în continuare carieră şi îşi distribuie reciproc laurii victoriei, fără să îi
               preocupe sentinţa posterităţii.


                      Eu nu fac parte din această categorie şi nu doresc ca urmaşilor mei să le fie
               ruşine de mine.

                      Din păcate această stare de lucruri  nu este proprie Universităţii de  Ştiinţe
               Agricole a Banatului.  Şi în alte  universităţi din  Banat  şi din România se întâlnesc

               aspecte similare, dar această situaţie nu este de natură să mă consoleze.

                      În încheiere, mulţumesc doamnei Christine Wogh pentru bunăvoinţa de a-mi
               corecta numeroasele greşeli din textul „manuscrisului”.


                      Dr. Walter Stahli


                      Nürtingen, 20.02.2020



















               258
   259   260   261   262   263   264   265   266   267   268