Page 260 - SUMMA CUM FRAUDE
P. 260
drept brevete acordate. Normal ar fi fost să se termine cu acest obicei de a
prezenta oul pe post de găină!
Prin concluzia domnului procuror Lorin Tabîrţa prin care CV-urile de concurs
au doar caracter de autoprezentare, se crează un precedent, pe baza căruia de acum
înainte candidaţii pot să treacă în CV orice minciună, fără pericolul de a fi traşi la
răspundere.
Nu ar fi de mirare ca pe viitor “savanţii” de la fitotehnia USAB să descopere şi
un premiu Nobel pentru agricultură. Probabil că atunci domnul dr. Lucian Botoş îl v-
a trece în următorul său CV, cel pentru funcţia de profesor universitar! De fapt
dumnealui ar avea şanse să dobândească “un fel de premiu” Nobel, având în vedere că
dumnealui este şi coautorul „descoperirii” că lungimea de undă a radiaţiilor
magnetice se măsoară în Herţi!
Inainte de a încheia această expunere, ţin să le reamintesc celor doi procurori
timişoreni că refuzul lor de a da curs sesizării mele nu afectează persoana şi nici
cariera mea.
Afectaţi de modul în care aceşti doi reprezentanţi ai parchetului timişorean vin
în ajutorul domnului dr. ing. Botoş, protejându-l de consecinţele prevăzute pentru
încălcarea normelor legale, nu sunt “străinii” ci proprii lor conaţionali.
Nedreptăţite sunt o bună parte a cadrelelor didactice ale Universităţii de Ştiinţe
Agricole ... a Banatului, respectiv cei care într-adevăr depun o muncă creativă şi îşi
dau interesul în efectuarea unor cercetări ale căror rezultate nu pot fi puse la îndoială.
Tot aici ţin să menţionez că aceste persoane nu sunt înrudite cu mine.
În legătură cu aceste promovări, ar mai fi de spus că toţi cei promovaţi pe
criterii neechitabile vor încasa de acum înainte salarii necuvenite, daunele rezultate
urmând să fie suportate de statul român!
Nu pot încheia acest capitol, fără a da şi un exemplu în care justiţia românească
este pe cale să rupă cu vechile obiceiuri. Cel puţin aceasta este impresia mea, după ce
am găsit pe internetul comunicatul nr. 560/VIII/3 din 6 Iulie 2016, al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie prin care procurorii DNA anunţă trimiterea în judecată a trei
persoane acuzate de fraudarea fondurilor europene. Redau în continuare un fragment
din acest comunicat, referitor la persoana domnului dr. Lucian Octavian Dragomir:
„DRAGOMIR LUCIAN OCTAVIAN, la data faptelor sef birou cadastru în
cadrul primăriei municipiului Petroşani, Judeţul Hunedoara, pentru săvârşirea
următoarelor infracţiuni:
254