Page 140 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 140
Dușan Baiski
o curea la prima călărie. Sârbii căzuseră deja de un secol în dizgrația stăpânirii, mai
cu seamă a celei maghiare. Iar până în momentul desființării regimentelor de graniță
sârbești, când zeci de mii de conaționali ai lor au emigrat masiv, inclusiv din Cenad,
în Ucraina de astăzi, sârbii cenăzeni or fi avut cel mult câțiva tăbăcari și cojocari.
În tabloul etnic pe meserii sunt incluși evreii. Numărul maxim de evrei în Cenad a
fost înregistrat în 1880, când au fost în număr de 56. Iar în 1930, erau doar șapte. La
un număr atât de mic, numai de favorizare nu mai poate fi vorba. Chiar dimpotrivă,
fiindcă la recensămintele ulterioare, evreii aveau să dispară din Cenad sută la sută, în
urma lor mai rămânând câteva pietre funerare lângă actualul cimitir ortodox.
Revenind la proporționalitatea directă, da, aceasta ar fi cea mai corectă, însă
posibilă într-un regim dictatorial. Doar o piață liberă poate crea cadrul de promovare
și exprimare a calităților native ale unui individ sau altuia în ceea ce privește abilitățile
profesionale, comerciale etc. La care, absolut întotdeauna, se vor adăuga anumiți
factori subiectivi. Printre aceștia, firește, cel al guvernării statale, unde domină etnia
majoritară a statului în cauză. Or documentele oficiale ale administrației românești,
după Unirea din 1918, inclusiv la Cenad, dovedesc în mod clar, fără echivoc, că
românii au fost cei favorizați. Revenind la Cotoșman, trebuie să facem observația
că la 1935, când publica monografia Cenadului, Cenadul se afla deja sub stăpânire
românească de 16 ani. Nimeni nu i-a mai împiedicat pe românii cenăzeni să exercite
o meserie, să înființeze o moară etc. Da, din cei 104 meseriași, comercianți și
industriași de care pomenește, doar 26 erau români, deci 25%, aceasta în situația
când românii reprezentau 37,23% din populația Cenadului. Pentru proporționalitatea
etnică de care vorbește Cotoșman, români trebuiau să fie 38 sau 39. Apare o diferență
de 12-13 meseriași, comercianți etc. De această diferență nu se mai pot face vinovați
ungurii. Desigur, vorbim deja de șansele create de stat. Dacă nemții învățau meseriile
din tată în fiu, românii nu se puteau bucura de această șansă, iar la Școala Agricolă
din Sânnicolau Mare se învăța cu totul altceva. În concluzie, situația din 1935 reflectă
efectiv situația la momentul dat. De un procent minimal se mai poate acuza, eventual,
fosta stăpânire.
Dar iată și tabloul oferit de Cotoșman:
„În ce privește meseriile, comerțul și industria, trei pătrimi (78) sunt în mâinile
străinilor (germani, unguri, sârbi și evrei) și numai o pătrime (26) în ale românilor,
elementul etnic majoritar al comunei. Diferitele bresle sunt repartizate astfel. Zidari:
1 român (Ion Miculescu) și 5 minoritari; pantofari: 1 român (Gh. Luchei) 4 minoritari;
croitori: 5 minoritari: bărbieri: 5 români (Ion Boldovici, Ion Radu, Teodor Vințan,
Ion Socol și Ion Suvac), 11 minoritari; fauri: 4 români (Ion Ivănuț, Gh. Socol, Pavel
Soceriu și Pavel Suciu), 7 minoritari; măcelari: 1 român (Teodor Grozav); cârnățari:
1 minoritar; brutari: 1 minoritar; lăcătuși: 1 român (Aurel Șuștrean), un minoritar;
mecanici: 1 român (Marcu Țonea), 2 minoritari; tăbăcari: 3 români (Gheorghe Blaj,
Nicolae Galetar și Traian Munteanu); tâmplari: 6 minoritari; cojocari: 1 minoritar;
rotari: 3 minoritari; fotograf: 1 minoritar; hornar: 1 român (Traian Tomi); dogari:
1 minoritar; zugravi: 2 minoritari; tinichigii: 1 minoritar; curelari: 1 minoritar;
comercianți: băcani: 3 români (Maria Lipovan, Elena Rejep și Gh. Soceriu), 11
138