Page 144 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

care mai avea dreptul să înființeze întreprinderi noi fiind statul. Art. 18 din respectiva
lege era foarte tranșant: „Se pedepsesc cu 5-10 ani munca silnică și cu confiscarea
întregii averi acei care, indiferent prin ce mijloace, cu intențiune, vor zădărnici sau vor
încerca să zădărnicească naționalizarea prevăzută de prezenta lege, vor tăinui parte
din patrimoniul intreprinderilor sau vor vătăma, nimici, înstrăina, muta, exporta sau
micșora, prin orice mijloace, bunuri sau instalațiuni supuse naționalizării.
Cu aceeași pedeapsa se vor sancționa și acei care intenționat vor prezenta
organelor Statului date inexacte sau incomplete asupra acestor bunuri.“
Prin Decretul nr. 74 din 24 februarie 1949 al Prezidiului Marii Adunări
Naţionale, camerele de comerţ şi industrie au fost desfiinţate, cu excepţia Camerei
de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi a camerelor de comerţ mixte. Arhivele Camerei
de Comerț și Industrie Timișoara au fost abandonate în subsolul sediului și în cel al
vechii clădiri a Primăriei, în condiții total necorespunzătoare, multe dosare căzând
pradă inundațiilor și putregaiului, astfel că nu ne putem forma o imagine reală asupra
firmelor din Cenad. Pe de altă parte, dosarele societăților bancare și cooperative
există probabil la București.

***

În perioada interbelică, cenăzenii au simțit nevoia unei bănci locale. Și au
trecut la fapte. O primă dovadă apare în Anuarul „Socec“ al României-Mari din
1928, apărut la Editura „Socec & Co“ din București. Potrivit acestuia, în Cenadul
Mare ființa la vremea aceea o bancă populară, al cărei președinte era Jojics German.
La 13 septembrie 1930, Judecătoria Ocolului Sânnicolau Mare, prin judecătorul
de ocol Ioan I. Popescu, asistat de Maria Groza în calitate de grefier, citind actul
constitutiv și statutul depuse de Johan Schmidt și Svobodnik Nikolaus din Cenadul
Vechi, autentifică sub nr. 3914 respectivele documente pentru societatea cooperativă
cu numele de Banca Populară Economie, care va fi înscrisă în registrul de cooperative,
la nr. 14. În aceeași zi, se va elibera și certificatul de liberă funcționare.
La constituire, au fost subscrise 53 de părți sociale în sumă de 26.500 de lei,
întreaga sumă fiind vărsată. Cooperativa făcea parte din Uniunea Cooperativelor
Germane, cu sediul la Timișoara, iar consiliul de administrație era autorizat să facă
rectificări în statut fără a fi nevoit a cere aprobarea adunării generale.
Scopul declarat al societății era „...de a înlesni creditul, a fructifica economiile
asociaților și a face operațiuni de bancă și comision pentru ei; aceste operațiuni le
va putea face și cu neasociații.“
Statutul era un statut-cadru, preluat, logic, de la Uniunea Cooperativelor
Germane. Referitor la obținerea calității de asociat, art. 4 specifica foarte clar că
„Femeile măritate nu se pot înscrie în societate fără autorizarea soților.“
Societatea putea să primească depuneri spre fructificare atât de la asociați, cât
și de la neasociați, când avea nevoie de fonduri. Scopul societății era să înlesnească
creditul de care aveau nevoie asociații, procurându-le prin împrumuturi sau scontare
de polițe fondurile necesare pentru gospodărie, meseria sau comerțul lor; să le
primească economiile; să facă operațiuni de bancă și comision în folosul acestora.

142