Page 207 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

Conducerea Comunității Cenăzenilor emigrați în străinătate:
Pauline Huschitt - președintă
Adolf Wunder - vicepreședinte
Brunhilde Hinkel - trezorieră si cercetătoare genealogică
Elisabeth Jung - secretară
Formația de muzică de fanfară din Recaș, condusă de Mathias Henschl
Reprezentanți ai mass-media.
Reproducem integral cuvântul lui Pauline Huschitt, președinta Comunității
Cenăzenilor din Germania (revista „Cenăzeanul“ nr. 4/2014):
„Pentru veșnica onoare, eternă pomenire şi în memoria tuturor germanilor
care au trăit vreodata în Cenad, comunitatea șvabilor originari din Cenad a ridicat
această piatră comemorativă în centrul comunei, în fața bisericii romano-catolice.
Conform cunoștintelor noastre, acesta este primul monument de acest gen din Banat
şi, astfel, comuna Cenad realizează o premieră în acest sens.
Slăvirea şi pomenirea strămoșilor este o verigă în lanțul care leagă trecutul
de viitor. Acest lucru este specific tuturor popoarelor, din toate timpurile. Această
ridicare la rang de cult este o bijuterie în salba sufletului uman, care reflectă credința
în nemurire, recompensa binemeritata şi legăturile de iubire veșnică.
În acest lanț al aspirațiilor spirituale, se împletește cu mult fast cultul
strămoșilor. Îi cinstim, pentru că aceștia au întemeiat trecutul, iar faptele lor ne vor
călăuzi în vremuri de bine şi ne vor încuraja în vremuri de răstriște.
Este legea firii ca faptele mari să se desăvârșeasca numai pe altarele de
jertfă. Așa e în firea naturii, așa este în suflete. Strămoșii au dat totul, au jertfit totul:
bunăstare, fericire, viața pentru un ideal; dar şi pentru idealul datoriei de cetățean,
de familist, de libertate şi de dreptate. Cu un altruism inegalabil și-au înecat sufletele
şi ne-au lăsat toate amintirile pentru înfăptuirea unui gând măreț. Vrednicia lor se
împletește în aleasa cunună de lauri care va sta mărturie peste decenii şi peste secole.
Jertfa lor este jertfa supremă, jertfa iubirii, răspicat rostită în cuvintele biblice:
«Dovada suprema a iubirii constă în a dedica sufletul aproapelui său». De aceea,
gloria înaintașilor se înalță majestuos în privirile şi admirația noastră, a celor
mărunți, care în tainică închinare ne înbinăm cugetele recunoscătoare, să înțelegem
faptele lor mărețe, răsfrânte în lumina viitorului.
Strămosii nu mor! Ei continuă să trăiască în paginile istoriei, în slujbele
bisericești, în marmura rece, în moștenirea lăsată şi în inimile urmașilor. Cinstirea
lor este pietate cuvincioasă, amintirea lor - datorie creștinească.
Acest obelisc se vrea a fi un semn al iubirii şi recunoștinței din partea acelora
care şi azi le mai poartă numele şi le duc dorul şi se vrea arc peste timp eternizat în
memoria comunei, în memoria comunității, în sufletele şi inimile noastre.
Dumnezeu să-i primească în împărăția sa!
Odihnească-se în pace!“

205